Un tribunal din Belgrad a condamnat vineri la pedepse grele cu închisoarea patru foşti responsabili şi membri ai serviciilor secrete în legătură cu asasinarea, în urmă cu 20 de ani, a unui ziarist critic la adresa regimului lui Slobodan Milosevic, informează dpa şi AFP.
Radomir Markovic, şeful serviciilor de informaţii sârbe în timpul lui Milosevic, a fost condamnat la 30 de ani de închisoare. Markovic execută deja o altă pedeapsă de 40 de ani de închisoare pentru tentativă de asasinat asupra unui lider al opoziţiei, în 1999.
Tot la 30 de ani a fost condamnat şi Milan Radonjic, fost şef al serviciilor de informaţii din Belgrad, iar fostul agent Ratko Romic la 20 de ani. Al patrulea inculpat, Miroslav Kurak, fost agent de informaţii care se sustrage justiţiei şi face obiectul unui mandat internaţional de arestare, a fost condamnat în contumacie tot la 20 de ani.
Judecătoarea Snezana Jovanovic a explicat că cei patru au fost declaraţi vinovaţi de "uciderea la ordinele unei persoane necunoscute a jurnalistului Slavko Curuvija", a relatat agenţia Beta. Este prima sentinţă pronunţată pentru asasinarea unui ziarist în Serbia.
Slavko Curuvija, care era pe atunci directorul a două publicaţii independente, Dnevni Telegrad şi Evropljanin, a fost împuşcat mortal în aprilie 1999 în apropiere de locuinţa sa din centrul Belgradului. Asasinatul a avut loc într-un moment în care NATO începuse campania de bombardamente împotriva Serbiei pentru a o determina să înceteze represiunile lansate de regimul Milosevic asupra gherilei separatiste şi a populaţiei civile din Kosovo, teritoriu care şi-a proclamat în cele din urmă independenţa, în 2008, cu susţinerea SUA.
Milosevic era cunoscut pentru exercitarea de presiuni asupra jurnaliştilor independenţi, iar familia lui Curuvija l-a acuzat că a ordonat personal asasinarea acestuia.
Slobodan Milosevic a murit în 2006 în închisoarea Tribunalului Penal Internaţional pentru fosta Iugoslavie (TPI) de la Haga, unde era judecat pentru genocid şi crime de război în legătură cu rolul său în conflictele care au însoţit destrămarea fostei Iugoslavii, în anii 90.
Vezi și: Kuciak, jurnalist asasinat. Cine a comandat crima. Dezvăluirile unui suspect
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu