OUG majorare alocații copii, adoptată

Denisa Zamfir / 11 Martie 2019 / 18:51 Salveaza PDF Comentarii
Parlamentul României
Descriere foto: Parlamentul României

Senatul a adoptat, în şedinţa plenului de luni, în unanimitate (86 de voturi 'pentru'), proiectul de aprobare a OUG 9/2019, prin care alocaţiile de stat pentru copii vor fi majorate din luna următoare celei în care se adoptă bugetul de stat pe anul în curs.

Senatorul PNL Carmen Hărău şi-a exprimat nemulţumirea că toţi copiii nu beneficiază de alocaţii majorate, având în vedere că Legea bugetului de stat a fost trimisă Parlamentului pentru reexaminare.

"Puteaţi să acordaţi alocaţiile majorate de la 1 martie şi să regularizaţi sumele după adoptarea legii bugetului", a afirmat Hărău.

Liderul grupului PSD din Senat, Şerban Nicolae, a afirmat că după 1990 alocaţiile copiilor au fost majorate doar de guvernele PSD.

Cum se stabilește alocația

 

Potrivit ordonanţei, alocaţia de stat pentru copii se stabileşte în cuantum de 300 lei pentru copii în vârsta de până la 2 ani sau de până la 3 ani în cazul copilului cu handicap, 150 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 şi 18 ani şi 300 lei pentru copiii cu vârsta între 3 şi 18 ani în cazul copilului cu handicap.

"Cuantumurile alocaţiei de stat pentru copii se majorează anual prin hotărâre a Guvernului", mai prevede Ordonanţa amendată de Senat.

Ordonanţa va intra în dezbaterea Camerei Deputaţilor, for decizional în acest caz.

Preşedintele Klaus Iohannis a trimis vinerea trecută Parlamentului, spre reexaminare, Legea bugetului de stat pe anul 2019, pe motiv că alocarea resurselor bugetare este "fundamentată pe o prognoză nerealistă", afectează funcţionarea unor instituţii publice cu rol esenţial, dar şi dezvoltarea comunităţilor locale şi realizarea unor investiţii strategice.

Vezi și: Chirieac: "Această nebunie va continua!". Două variante pentru Iohannis


Te-ar putea interesa








Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?


Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.27