Organizatorii Roland Garros anunță o schimbare din 2020

Rodica Mitu / 09 iun 2019 / 15:54 Salveaza PDF Comentarii
Tenis
Descriere foto: Tenis

Cele patru terenuri principale de la Roland Garros vor fi iluminate de anul viitor, astfel încât cele mai importante meciuri nu vor mai fi întrerupte de căderea întunericului, au anunţat duminică organizatorii, citaţi de Reuters.

Acoperişul retractabil al terenului Philippe Chatrier va fi operaţional din 2020, iar preşedintele Federaţiei franceze de tenis, Bernard Giudicelli, a menţionat că va fi folosit dacă va fi necesar, în timp ce meciurile în nocturnă se vor putea desfăşura din 2021 în totalitate pe arena franceză.

„Iluminatul va fi funcţional pe cele patru terenuri principale: Lenglen, Chatrier, Mathieu şi terenul nr. 4. Pe celelalte, din 2021”, a spus Guy Forget, directorul turneului, într-o conferinţă de presă. Giudicelli a adăugat: ''Acesta a fost ultimul an în care meciurile au fost întrerupte din cauza înserării''.

Meciurile de la Roland Garros se termină cel târziu la ora 21:30 (ora locală) din cauza întunericului, cele care se prelungesc continuând să se dispute ziua următoare.  


Te-ar putea interesa






Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.24