Șase primari din cei nouă ai PNL Bistrița Năsăud au trecut în tabăra Puterii, a declarat, sâmbătă, liderul PDL Bistriţa-Năsăud, deputatul Ioan Oltean. Printre cei șase se află și primarul comunei Romuli, pe care şi USL l-a anunţat drept candidat.
Oltean a precizat că este vorba despre primarul din Romuli, Ioan Moniţa, cel de la Mărişelu, Someşan Toma, edilul de la Livezile, Olimpiu Neamţ, cel de la Silivaşu de Câmpie, Ioan Sabău, primarul de la Urmeniş, Tomşa Dumitru, şi cel de la Spermezeu, Sorin Hognogi, informează NewsIn.
"Aceştia s-au alăturat echipei de primari democrat-liberali în exerciţiu, îmbunătăţind în mod evident zestrea de primari PDL şi, în acelaşi timp, patrimoniul de posibili votanţi ai Partidului Democrat Liberal. Într-o asemenea situaţie, este clar că partidul pleacă în aceste alegeri cu şanse reale de a-şi consolida actualele poziţii în primării unde sunt primari în exerciţiu şi de a adăuga cel puţin cinci-şase primării în plus la acest portofoliu", a spus Ioan Oltean.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu