PNL depune moţiunea simplă împotriva ministrului Sănătăţii, anunţă deputatul liberal Florin Roman.
Ministrului Sănătăţii, Sorina Pintea, este vizată de o moţiune simplă pe care liberalii o depun luni, a anunţat deputatul PNL Florin Roman. 'Astăzi (n.r. luni) depunem moţiunea simplă îndreptată împotriva ministrului Sănătăţii prin care cerem demiterea doamnei Pintea. În opinia PNL, doamna Pintea, cea care a năşit regulamentul de sporuri şi hotărârea de Guvern, este principala vinovată pentru haosul creat în salarizarea din sănătate', a spus Roman, după şedinţa Biroului Executiv al PNL.
El a precizat elementele conţinute de moţiunea simplă împotriva ministrului Sănătăţii:
'Moţiunea surprinde mai multe aspecte, primul este cel referitor la haosul salarizării, ne referim şi la situaţia în care au fost aduşi medicii de familie, care practic sunt transformaţi în Cenuşăreasa sistemului sanitar din România, această categorie riscă să dispară în următorii cinci ani ca urmare a subfinanţării. În România Guvernului PSDragnea oamenii mor în spitale. Avem circa 200 de victime oficial, pentru că numărul neoficial este mult mai mare, de gripă şi rujeolă. Avem o şansă ratată de a absorbi fonduri europene pentru spitalele regionale. Avem o nouă criză a medicamentelor oncologice şi practic avem o sănătate în moarte clinică', a spus Roman.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu