Meryl Streep îi laudă pe jurnaliştii care au dezvăluit documentele Panama ce au inspiat filmul 'The laundromat'

Meryl Streep a lăudat la prezentarea filmului 'The laundromat', duminică la Mostra din Veneţia, activitatea celor 300 de ziarişti care au dezvăluit lumii scandalul documentelor Panama ce au inspirat această comedie neagră realizată de Steven Soderbergh şi aflată în competiţia festivalului, relatează EFE.

'Motivul pentru care documentele Panama au ieşit la lumină este pentru că au existat jurnalişti care au lucrat pentru asta, iar unii dintre ei şi-au pierdut chiar viaţa', a reamintit tripla laureată cu premiul Oscar, la o conferinţă de presă defăşurată la la hotelul Lido. Actriţa a menţionat în acest sens, cazul jurnalistei Daphne Caruana Galizia, care a murit într-un atentat cu maşina-capcană în faţa casei sale din Malta.

'Este o glumă, da', a declarat actriţa referitor la tonul de comedie ales de regizor, 'dar o glumă făcută nouă tuturor', a precizat Meryl Streep. 'Este un film amuzant, dar şi foarte important', a subliniat ea. Meryl Streep a fost însoţită la conferinţa de presă de Soderbergh şi Gary Oldman, care în film îl interpretează pe Mossack Fonseca, unul dintre partenerii firmei de avocatură care a declanşat scandalul. Antonio Banderas, care îl interpretează pe cel de-al doilea partener, nu a fost prezent la Lido.

Filmul, în cursă pentru Leul de Aur, reconstruieşte faptele din spatele dezvăluirii, în 2016, a 11,5 milioane de documente care detaliau circuitele financiare pe care le urmau principalele averi din lume pentru a se sustrage plătirii impozitelor. Dar introduce şi unele personaje fictive, precum Streep, în rolul unei pensionare aflate în vacanţă care, după ce suferă un accident, descoperă o poliţă falsă. Poliţa este de fapt capătul firului unui scandal răsunător.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel