Mega Image. Nereguli grave descoperite de inspectorii ANPC: gândaci, capcane pentru rozătoare și mâncare stricată

Inspectorii ANPC au găsit în interiorul magazinelor Mega Image condiții improprii pentru depozitarea alimentelor. 

Un nou lanț de magazine a fost în atenția echipelor de control ale Comisariatului pentru Protecția Consumatorilor din Municipiul București (CPCMB), coordonate de Vicepreședintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), Mihai Culeafă, în data de 2 noiembrie 2021, când verificările, în zona Capitalei au continuat la marii retailer cu produse alimentare, transmite comunicatul ANPC.

Patru magazine Mega Image se aflau în mega... dezordine

Patru dintre cele mai mari magazine ale lanțului Mega Image au fost controlate pentru a se verifica  modul în care este respectată, aici, legislația în vigoare, în domeniu, respectiv magazinele de la Piața Domenii, Bdul Ion Mihalache, Piața Sudului și unul dintre punctele de lucru de pe Șoseaua Colentina.

În urma controlului, au fost  înregistrate nereguli grave, care au dus la amenzi contravenționale în valoare totală de 93.000 lei și dispunerea unor măsuri complementare importante, după cum urmează:

- oprirea definitivă de la comercializare și retragerea din consumul uman a tuturor produselor alimentare neconforme identificate în cele 4 magazine

- oprirea temporară a prestării serviciului la raioanele cu vitrină asistată, vitrinele cu produse congelate, cele cu produse calde, cele cu produse refrigerate, zonele de brutărie din toate cele 4 unități

- propunere de închidere a unității pe o durată de cel mult 6 luni pentru toate cele 4 unități.

Gândaci, capcane pentru rozătoare și mâncare stricată

Cele mai frecvente abateri de la legislația în vigoare, constatate de comisarii CPCMB au fost:

- prezența unor gândaci în zona de comercializare a produselor de patiserie

- prezența capcanelor destinate rozătoarelor

- comercializarea de legume, fructe și produse cu modificări organoleptice de aspect, culoare, consistentă, fiind improprii consumului uman

- comercializarea unor produse cu data limită de consum depășită,

- nerespectarea temperaturii de păstrare a produselor calde, de minimum +60 grade C, la raionul gastro,

- nerespectare temperaturii indicate de producători, pentru o serie de produse alimentare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel