LOVITURĂ pentru Țiriac de la Guvernul Orban! Federația de Tenis, lăsată fără bani

Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Guvernul Orban îi dă o lovitură lui Ion Țiriac în ceea ce privește Federația de Tenis. Despre ce este vorba.

Ministerul Tineretului şi Sportului a declarat eligibile 63 de federaţii dintre cele 68, care au depus cereri de finanţare pentru anul 2020. Din păcate pentru ea, Federaţia de Tenis nu se află pe lista acestora.

Raportul de pe site-ul Ministerul Tineretului şi Sportului arată că cinci federaţii dintre cele care şi-au depus dosarele pentru obţinerea finanţării, în anul care tocmai a început, nu îndeplinesc criteriile existente.

Concluzia comisiei de evaluare din cadrul ministerului

 

În perioada 20-31 decembrie 2019, comisia de evaluare din cadrul ministerului s-a întrunit şi a analizat toate cele 68 de cereri, concluzia fiind că federaţiile de tenis, aikido, go, hochei pe iarbă şi pescuit sportiv nu sunt eligibile pentru fondurile de la bugetul de stat.

În cele ce urmează, marţi, va avea loc o întâlnire între Ionuţ Stroe (Ministrul Tineretului şi Sportului) cu federaţiile eligibile pentru finanţare şi, ulteriror, va exista o întrevedere cu cele care au dosarele incomplete.

Bugetul din 2020, similar cu cel din 2019

 

Potrivit reprezentantului MTS, bugetul alocat în 2020 este similar cu cel din 2019, urmând să i se adauge 0,5% din veniturile din accize, sumele alocate pentru federaţii fiind anunţate pe 13 ianuarie.

Lista federațiilor române sportive care pot primi finanțare de la MTS

 

Aeronautică;

Alpinism şi escaladă;

Arte marţiale; Atletism;

Automobilism sportiv;

Badminton; Baschet;

Baseball şi softball;

Bob şi sanie;

Box;

Bridge;

Bowling;

Canotaj;

Chanbara;

Ciclism;

Comitetul Naţional Paralimpic;

Culturism şi fitness;

Cricket;

Dans sportiv;

Darts;

Ecvestră;

Fotbal tenis CAJ;

Gimnastică;

Gimnastică ritmică;

Haltere;

Handbal;

Hochei pe gheaţă;

Judo;

Kaiac-canoe;

Karate;

Karate kyokushin IKO 2;

Karate tradiţional;

Karate WUKF;

Karting;

Kempo;

Lupte;

Modelism;

Motociclism;

Nataţie şi pentatlon modern;

Oină;

Orientare;

Pangration athlima;

Polo;

Popice;

Powerlifting;

Radioamatorism;

Rugby;

Sambo;

Schi biatlon;

Scrabble;

Scrimă;

Sportul pentru toţi;

Squash;

Şah;

Taekwondo ITF;

Taekwondo WT;

Tenis de masă;

Tir cu arcul;

Tir sportiv;

Triatlon;

Volei;

Yachting;

Wushu kungfu.

Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2020 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.28