Lider PSD, nemulţumiri înainte de Congres: Pe unii candidaţi nici nu îi cunosc

Congres PSD
Congres PSD

Preşedintele PSD Vaslui, Dumitru Buzatu, a declarat vineri, înaintea şedinţei Comitetului Executiv Naţional al PSD, că în partid există o democraţie excesivă 'în anumite puncte', având în vedere candidaturile pentru funcţiile de conducere.

Este democraţie în unele puncte chiar excesivă din moment ce sunt candidaţi pe care nici eu nu îi cunosc. Şi sunt membru de la înfiinţarea partidului, a afirmat Buzatu.

Întrebat dacă în CEx se va stabili modul de alegere a preşedintelui executiv şi a secretarului general, Dumitru Buzatu a răspuns: Nu ştiu ce se va decide pentru că sunt foarte multe opinii exprimate, sunt diverse idei deja conturate. Toate acestea vor fi supuse în dezbaterea Comitetului Executiv de astăzi şi rezultanta se va stabili printr-un vot majoritar.

Comitetul Executiv Naţional al PSD se reuneşte pentru a valida candidaturile depuse pentru conducerea partidului - preşedinte, preşedinte executiv şi secretar general -, dar şi pentru a stabili agenda Congresului extraordinar, care urmează să aibă loc sâmbătă, unde vor fi votate aceste funcţii.

Certuri pentru postul de secretar general

Potrivit unor surse din partid, unii social-democraţi sunt de părere că secretarul general ar trebui ales de CExN, şi nu de congres, iar acest lucru se va discuta, de asemenea, în şedinţa de vineri. Comitetul Executiv Naţional al PSD va mai discuta şi despre modificarea programului politic al partidului, despre actualizarea programului de guvernare, despre modificările ce vor fi aduse statutului formaţiunii.

Este posibil să se mai discute şi despre candidatul PSD la alegerile prezidenţiale, care va fi stabilit însă într-un alt congres, după ce se vor face mai multe sondaje de opinie, în care vor fi introduşi membri ai partidului care vor dori să intre în cursa pentru Cotroceni. S-au înscris în cursa pentru poziţia de preşedinte al PSD: Viorica Dăncilă, Şerban Nicolae, Liviu Pleşoianu, Ecaterina Andronescu, Ilie Rotaru şi Cătălin Stochiţă. Pentru funcţia de preşedinte executiv candidează: Daniel Suciu, Daniel Florea, Eugen Teodorovici şi Sorin Bota. Pentru secretar general au intrat în competiţie: Mihai Fifor, Codrin Ştefănescu, Gabriel Petrea, Rodica Nassar, Marius Dunca şi Felix Stroe. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel