Leşe, după ce n-a mai cântat la Târgu Lăpuş: Regret că atitudinea mea a fost interpretată

Grigore Leșe
Grigore Leșe

Grigore Leşe a oprit un concert în localitatea lui natală, Târgu Lăpuş (județul Maramureș), și a refuzat să mai cânte. Artistul s-a enervat după ce o femeie a intrat în sală după începerea concertului. 

Cu privire la ceea ce s-a întâmplat, artistul declară următoarele:

„Având în vedere informaţiile apărute în spaţiul public, legate de participarea mea la concertul "Un secol de dor" de la Târgu Lăpuş, fac următoarele precizări:

Regret faptul că atitudinea mea a fost interpretată greşit. Contextul în care m-am exprimat a fost unul care mă face să readuc în atenţie o problematică tot mai prezentă în sălile de concert de la noi. Este vorba despre conduita pe care trebuie să ne-o asumăm în egală măsură, artişti şi public, atunci când construim un act cultural. De la punctualitate, până la vestimentaţie şi terminând cu folosirea telefoanelor mobile în timpul unui spectacol. Toate acestea sunt lucruri pe care trebuie să le avem în vedere cu toţii. Atât noi, cei din scenă, cât şi publicul.

Îmi cer scuze pentru cei care se aflau acolo şi au respectat toate cele de mai sus şi îi rog să pună cuvintele mele pe seama unui moment de oboseală, dar şi pe încărcătura emoţională pe care o presupune pregătirea mea pentru fiecare concert pe care-l susţin, indiferent de locul unde se întâmplă acesta.

[citeste si]

Sper din toată inima ca acest episod să însemne o mai atentă aplecare a organizatorilor şi a noastră, a tuturor, asupra a ceea ce înseamnă respectul faţă de un act cultural în desfăşurare" - Grigore Leşe.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel