Lasagna cu ciocolată albă. Prăjitura deosebită fără coacere: Rețeta simplă

Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pixabay
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pixabay

Dacă vrei să te bucuri cu cei dragi de o prăjitură delicioasă, care se prepară ușor și fără coacere, ”Lasagna cu ciocolată albă” este fix ce îți trebuie.

Ingrediente

Blat:

250 g biscuiţi de vanilie cu cremă albă
6 linguri unt topit

Prima cremă:

100 g zahăr pudră
300 g cremă de brânză
250 g frişcă

A doua cremă

1 litru lapte
4-6 linguri zahăr
2 plicuri pudding

Ornat:

200 g frişcă
100 g ciocolată albă

Cum se prepară

Zdrobeşte biscuiţii şi amestecă-i cu untul topit. Presează compoziţia într-o tavă termorezistentă şi dă-o la frigider pentru 20 de minute. Prepara puddingul conform instrucţiunilor de pe pachet şi lasă-l să se răcească, potrivit retetepractice.ro. Bate crema de brânză cu zahărul pudră, apoi încorporează 250 g frică (poţi folosi şi smântână pentru frişcă). Întinde cea de-a doua cremă (cea cu cremă de brânză) peste blatul de biscuiţi şi dă tava la frigider 10 minute. Toarnă stratul de budincă deasupra şi nivelează, iar peste pudding întinde frişca rămasă pentru ornat şi rade ciocolată albă. Dă prăjitura la frigider pentru 1-2 ore înainte de servire.

Vezi și: Prăjitura "Weekend". Este gata în 15 minute: Rețeta fără coacere

BONUS: Negresă de post cu gem și nuci

Ingrediente

Pentru blat:

300 g făină
200 g gem de prune sau marmeladă
100 g zahăr(sau în funcție de cât de dulce e gemul)
100 ml ulei
200 ml apă minerală carbogazoasă
2 linguri cacao
100 g nucă măcinată grosier
1 plic praf de copt
un vârf cuțit de bicarbonat
2 lingurițe esență de rom
un praf sare

Pentru glazura de ciocolată:

100 g ciocolată neagră(de post)
1-2 linguri zahăr
1 lingură apă
câțiva stropi de ulei

Cum se prepară

Mai întâi preîncălzim cuptorul la 180 de grade. Într-un vas, amestecăm uleiul cu apa și gemul și în funcție de gust, adăugăm zahăr pudră. Cernem făina împreună cu cacaua, praful de copt și bicarbonatul și le adăugăm peste ingredientele din vas. Omogenizăm bine compoziția, apoi adăugăm nuca, un praf de sare și esența, potrivit a1.ro.

Lăsăm compoziția să se odihnească 10 minute, pentru a se activa praful de copt și bicarbonatul, în aciditatea apei minerale carbogazoase. Tapetăm o tavă de 20/20 cu hârtie de copt și întindem compoziția de negresă cu gem și nuci în ea. Coacem prăjitura pentru 30-35 de minute, la 180 de grade.

Pentru glazură, topim ciocolata la bain marie, amestecată cu apa, uleiul și zahăr, după gust și o întindem imediat, peste negresa răcită deja. Presărăm și miez de nucă deasupra, lăsăm glazura să se întărească, apoi porționăm și servim delicioasa negresă de post cu gem și nuci, alături de cei dragi.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel