Justiția pakistaneză a anulat condamnarea la moarte a fostului președinte Musharraf

Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Justiția din Pakistan nu îl va condamna la moarte în contumacie pe fostul șef de stat, Pervez Musharraf.

Justiția pakistaneză a anulat condamnarea la moarte în contumacie a fostului șef de stat, Pervez Musharraf, argumentând că tribunalul special care l-a declarat vinovat de trădare a fost neconstituțional, conform Agerpres.

„Depunerea reclamației, constituirea tribunalului, selectarea echipei de acuzare sunt ilegale, întreaga judecată a fost anulată", a declarat procurorul Ishtiaq Khan, care a reprezentat guvernul pakistanez în fața Înaltei Curți din Lahore, din estul Pakistanului. Un avocat al fostului președinte, Azhar Siddiq, a confirmat decizia în fața presei.

Parchetul îl poate urmări din nou pe fostul șef de stat

 

Totuși, parchetul poate decide să-l urmărească din nou pe Musharraf, care mai este pus sub acuzare într-o serie de afaceri.

Pervez Musharraf, aflat la putere între 1999 şi 2008, a fost condamnat în decembrie anul trecut de un tribunal special pentru înaltă trădare şi subminarea Constituției țării, într-un proces deschis împotriva fostului președinte în urmă cu șapte ani.

Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2020 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.24