Cele mai citite

Irineu Darău: Dominic Fritz va conduce USR cel puțin până în 2029

imagine cu Dominic Fritz
Darău spune că Fritz a unit USR-ul. Foto: Agerpres

Președintele USR Brașov, Irineu Darău, susține că Dominic Fritz va conduce partidul cel puțin până în 2029.

Dominic Fritz va conduce USR cel puțin până în 2029, atât cât are mandatul dat de toți membrii partidului prin vot universal, a declarat, vineri, președintele USR Brașov, Irineu Darău.

Precizăm că reacția acestuia vine în contextul în care joi, 18 iunie, președintele USR, Dominic Fritz, a pierdut definitv procesul cu ANI, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție i-a respins contestația

"Dominic Fritz va conduce USR cel puțin până în 2029, atât cât are mandatul dat de toți membrii prin vot universal. Împreună suntem puternici și mai uniți ca niciodată. Vom continua să construim și vom aduce în fața oamenilor soluția reformistă pro-europeană de care are nevoia România!

VEZI ȘI: Ce se întâmplă cu mandatul primarului Dominic Fritz după decizia ÎCCJ. Horia Georgescu, fost președinte ANI: Există două interpretări

Dominic a făcut o echipă redutabilă la Timișoara și a transformat orașul în doar câțiva ani. A unit USR și l-a transformat în bine în doar un an de președinție. Iar sistemul s-a speriat, de aceea i-ar pune talpă oricând și oricum.

Nu ne vom lăsa intimidați de nimeni și de nimic! Vom continua pe linia curajului și vom susține reforma profundă a statului. Indiferent cine e deranjat și indiferent de riscuri, împreună vom merge până la capăt pe calea corectitudinii și ne vom respecta misiunea de a transforma în bine viitorul copiilor noștri în România", a scris Irineu Darău pe pagina sa de Facebook.

Irineu Darău, despre Fritz: Pot băga mâna în foc pentru integritatea și altruismul lui

"Dominic este omul pe care l-am cunoscut îndeaproape și pot băga mâna în foc pentru integritatea și altruismul lui. Are valori puternice și promovează faptic meritocrația. Este fix ceea ce ne trebuie acum - și pentru USR, și pentru Timișoara, și pentru România!", a mai scris Irineu Darău.

Reamintim că în urma publicării deciziei ICCJ, Dominic Fritz a anunțat că își va continua activitatea politică și administrativă și că va duce la capăt mandatul de primar al Timișoarei, iar pentru a reconfirma sprijinul politic necesar exercitării funcției de președinte al partidului, va solicita un vot de încredere atât în Biroul Național al USR, cât și la Congresul partidului programat în luna octombrie. Totodată, Dominic Fritz a spus că va contesta decizia ÎCCJ la CEDO.

Fiți la curent cu ultimele noutăți.

Urmăriți DCNews și pe Google News

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

Citește mai multe din Politica
Citește mai multe din Politica
x close