Ionuţ Ifrim, fost şef al Poliţiei de Frontieră Giurgiu, condamnat la închisoare pentru şantaj

Foto ilustrativ
Foto ilustrativ

Ionuţ Ifrim, fost şef al Sectorului poliţiei de frontieră Giurgiu, a fost condamnat de Tribunalul Bucureşti la şase ani şi patru luni închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunilor de şantaj şi cumpărare de influenţă, el fiind acuzat că a obligat o persoană să-i dea 60.000 de dolari pentru a o lăsa să treacă graniţa.

Instanţa a mai decis că Ionuţ Ifrim are interdicţie pe o perioadă de trei ani de a mai ocupa funcţia de ofiţer de poliţie, după ce iese din închisoare. Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel. Conform DNA, în data de 28 aprilie 2017, în condiţiile în care legislaţia românească nu îi obligă pe cei care traversează graniţele interne ale Uniunii Europene să declare sumele de bani care se află asupra lor, indiferent de cuantum, Ionuţ Ifrim, în calitate de şef al Sectorului poliţiei de frontieră Giurgiu, ar fi constrâns o persoană (martor în cauză) să îi dea 60.000 de dolari din cei 135.000 pe care îi avea asupra ei şi pe care urma să-i transporte în Bulgaria.

Procurorii notează că Ifrim ar fi luat suma de bani fără să întocmească vreun proces-verbal, ameninţând totodată persoana respectivă că îi va face dosar penal şi că nu o va lăsa să treacă frontiera. 'În cursul lunii mai 2017, după o discuţie purtată cu proprietarul real al banilor, care ştia că cei 60.000 dolari au fost reţinuţi în mod nelegal, inculpatul a restituit suma respectivă în două tranşe', susţin anchetatorii. De asemenea, în noaptea de 20/21 mai 2017, Ionuţ Ifrim i-ar fi promis unui agent al poliţiei de frontieră Giurgiu mai multe bunuri, pentru ca acesta din urmă, prin influenţa pe care o avea asupra colegilor săi de serviciu, să-i determine să nu controleze nişte transporturi de mărfuri contrafăcute ce urmau să fie tranzitate de persoane din anturajul său, relatează Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel