Intel a lansat cu ocazia Computex 2013 noile procesoare Haswell.
Autor: Melinte Oana
Performanţa pe care o aduce noua arhitectură nu reuşeşte să se ridice la înălţimea aşteptărilor noastre deşi Intel a anunţat că procesoarele Haswell vor fi cu până la 50% mai performante în lumea desktop. Din păcate, noua arhitectură aduce un boost de performanţă peste Ivy Bridge de doar 10-15%, mult prea mic pentru a fi luat în serios.
Un mare plus adus de Intel prin această arhitectură este o autonomie mai mare. Acest lucru va schimba modul în care sunt privite tabletele cu Intel. Producătorii promit cu Haswell autonomie în stand-by de până la 10-13 zile, în timp ce cu actualele procesoare abia se ating 4-5 zile, lucru cu adevărat fantastic în lumea dispozitivelor mobile.
Privind partea bună a lucrurilor, noua arhitectură Haswell aduce o tehnologie nouă pe piaţa procesorelor iar îmbunătăţiri se vor mai face pe parcurs. Acest tip de procesor costă doar cu puţin mai mult decât Ivy Bridge.

