Laptele are mai multe cerinţe de siguranţă decât inteligenţa artificială, transmit giganţii din domeniul tehnologiei. Bill Gates, fondatorul Microsoft, a subliniat care este cea mai importantă ameninţare legată de AI.
Preşedintele Microsoft, Brad Smith, a cerut o reglementare urgentă la nivel global a inteligenţei artificiale. Acesta a explicat şi că produse de uz zilnic, cum ar fi laptele, au cerinţe de siguranţă mai mari decât inteligenţa artificială.
Într-un interviu acordat BBC şi difuzat luni, Brad Smith a declarat că este nevoie de un set de reguli globale de siguranţă, care să oblige ca o "victimă" să fie informată dacă sistemul său este compromis de un agent AI necinstit şi să existe o "frână de urgenţă".
"Ştim cum să facem acest lucru pentru alte produse. Ar trebui să ne bazăm pe aceste cunoştinţe şi să ne gândim cum să le aplicăm AI. În acest moment, maşina dumneavoastră de spălat este supusă mai multor reguli de siguranţă decât AI. Fiecare cutie de lapte pe care o vedeţi în magazinul alimentar este supusă regulilor de siguranţă şi inspecţiilor", a subliniat preşedintele Microsoft.
Giganţii tech cer incetinirea dezvoltării AI
Anthropic şi OpenAi se numără printre companiile care au dezvăluit existenţa unor cazuri de comportamente incorecte sau nedorite ale agenţilor lor de inteligenţă artificială.
Unele companii au cerut încetinirea dezvoltării AI, dar acest lucru a stârnit o dezbatere cu privire la o posibilă agendă ascunsă a directorilor de companii care dezvoltă modele AI, cum ar fi stabilirea unor reguli care să menţină poziţia de lider deţinut de firmelor lor, prevenirea unei reacţii negative mai ample din partea guvernului sau pur şi simplu încetinirea cheltuielilor ameţitoare.
Preşedintele Microsoft a spus că singura ţară care este bine plasată pentru a deschide calea în ceea ce priveşte reglementarea AI este Marea Britanie, datorită Institutului de Securitate AI, care a fost lansat sub fostul prim-ministru Rishi Sunak.
Bill Gates a subliniat cea mai mare ameninţare din partea AI
"Atacurile cibernetice constituie fără îndoială cea mai marcantă provocare cu care ne vom confrunta în cursul anului viitor. Adevăratul pericol la această oră nu este acela că AI ar deveni incontrolabilă, chiar dacă va trebui să se lucreze la acest aspect. Ci mai degrabă ca ar putea fi folosită de persoane rău intenţionate.
În cursul anului care urmează, mai ales în domeniul securităţii cibernetice, vom avea multe surprize neplăcute", a declarat Gates cu prilejul unui interviu acordat canalului american ABC News.
Potrivit magnatului, sistemele de securitate implementate de companiile specializate în AI nu sunt în prezent suficient de solide pentru a face faţă pirateriei informatice.
Multimiliardarul îşi exprimase deja îngrijorarea cu privire la efectele negative ale AI, solicitând, la sfârşitul lunii august, instituirea unor măsuri cum ar fi o taxă asupra AI, înfiinţarea unei instanţe internaţionale şi desemnarea unor locuri de muncă rezervate oamenilor.
Mai mulţi lideri importanţi din acest sector au vorbit despre vigilenţa sporită pe care o necesită această tehnologie, Dario Amodei, de la Anthropic, angajându-se chiar să încetinească unilateral dezvoltarea acesteia.
În interviul pentru ABC, Bill Gates a respins totodată ideea - apărată de preşedintele american Donald Trump - potrivit căreia autoreglementarea companiilor specializate în AI ar fi suficientă pentru a garanta securitatea mondială.
"Ideea potrivit căreia, în legătură cu cea mai periculoasă tehnologie inventată vreodată de oameni, ultimul cuvânt îl au doar companiile, care reprezintă singurul mecanism de control de care dispune societatea (...) este clar că nu facem suficient", a declarat Gates, citat de Agerpres.


