Avocata Ingrid Mocanu a transmis un mesaj după ce Klaus Iohannis a vorbit despre referendumul din 26 mai.
”Sunt în stare de șoc: nici nu știu ce sunt ... s-ar putea să fiu reptiliancă ? Căci știți ce am aflat despre mine? Că nu sunt româncă. Nu pot să îmi revin. Cum de ce? Păi pentru că nu pot să mă prostesc pe la tâmpeniile neconstituționale de la așa zisul referendum... și Președintele țării mele a zis că "românii" sunt cei care votează la referendum, spre deosebire de pesediști, care nu fac acest lucru minunat. Se pare, așadar, că pe lângă români, poporul meu ar mai fi format din pesediști... doar astea două categorii există în România.
Și am o dilemă: nu știu dacă oi fi pesedistă, că "român" nu sunt sigur. Am votat cu dreapta cât timp am avut partide de dreapta, iar acum, după ce ăștia au devenit "partide" de securiști (în fapt trompete ale unui Sistem ocult, ale unei dictaturi ce se întrezărește la orizont) nici nu prea mai am cu cine să votez: premierii PSD doresc mai dihai ca Sistemul "dragnia la pușcărie".
Iar pesediștii de omenie și cu creierul la purtător nu prea sunt lăsați să conducă prin țărișoară, deși poporul votează pesedeul pentru ei, nu pentru Grindianu, TudoSRI ori Veorica, de care aud direct când sunt cocoțați în funcția de premier. De asta nu prea sunt nici pesedistă. De partidul lui Minciuceanu nici nu mai zic... că e Săptămâna Paștelui. Deci e clar: cum nu sunt nici român și nici pesedist veorician nu prea par a fi, s-ar putea să fiu reptiliancă”, a scris Ingrid Mocanu pe Facebook.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu