Hanul Trei Sarmale. Liderul PNL Iași a sesizat Poliția în privința demolării

Sursă foto: Facebook - Iașiul meu drag
Sursă foto: Facebook - Iașiul meu drag

O clădire emblematică a Iașilor de odinioară, Hanul Trei Sarmale, ar fi fost demolat abuziv. 

Preşedintele PNL Iaşi, deputatul Alexandru Muraru, a anunţat că în cursul zilei de miercuri a sesizat oficial Poliţia şi Parchetul pentru demolarea ilegală şi "barbară" a imobilului simbol al istoriei Iaşiului - Hanul Trei Sarmale.

"Ca ieşean şi ca fost director al Institutului Naţional al Patrimoniului, am primit cu indignare vestea demolării Hanului Trei Sarmale, clădire cu puternică încărcătură simbolistică pentru istoria culturală a Iaşiului. Chiar dacă această construcţie nu a fost clasificată în categoria monumentelor istorice, aceasta a fost mereu parte a tezaurului arhitectural şi contribuit la identitatea patrimonială a Iaşiului. Nu ştiu dacă există ieşean care să nu fi avut măcar o dată ocazia să păşească pe treptele Hanului Trei Sarmale sau să nu treacă pe lângă acesta fără să aibă un moment de admiraţie pentru aura nostalgică a clădirii de odinioară", spune deputatul Alexandru Muraru, citat de Agerpres. 

Hanul Trei Sarmale, distrus cu buldozerul

În opinia sa, "intrarea" abuzivă şi neautorizată cu buldozerul peste una din cele mai emblematice repere istorice ale Iaşului trebuie supusă rigorilor legii iar autorităţile "trebuie să elucideze cât mai repede circumstanţele în care s-a produs actul de distrugere iremediabilă a Hanului Trei Sarmale".

"Luând în considerare faptul că proprietarul nu avea autorizaţie de demolare iar prin actele emise de autorităţile locale acesta era răspunzător pentru efectuarea lucrărilor de reparaţii capitale, reabilitare, extindere şi refuncţionalizare, se întrunesc elemente de suspiciune pentru încălcarea legii. Din acest motiv, am luat decizia să sesizez autorităţile competente în vederea declanşării unei anchete care să elucideze intervenţia ireversibilă asupra clădirii Hanului Trei Sarmale, cu mesajul clar că respectarea legislaţiei în domeniu nu este opţională", mai spune deputatul Muraru, prin intermediul comunicatului de presă.

Conform acestuia, municipalitatea trebuie să se implice mai mult şi să depună documentele necesare anchetatorilor.

"Primăria Municipiului Iaşi trebuie să facă ordine în cadrul departamentului de urbanism, astfel încât acest serviciu să iasă din pasivitate şi să pună de urgenţă toate documentele de interes la dispoziţia publicului şi a organelor de anchetă pentru a face claritate în acest caz", conchide liderul PNL Iaşi.

Reacţia vine după ce, marţi seara, Hanul Trei Sarmale a fost demolat cu ajutorul unui buldo-excavator. Proprietarul, Fio Group Company SRL a afişat în zonă un banner prin intermediul căruia anunţă că este un şantier în lucru şi că până la data de 12 decembrie 2023 vor fi efectuate "reparaţii capitale, refuncţionalizare, extindere Han Trei Sarmale, amenajare parcare, sistematizare, împrejmuire teren". În cursul zilei de miercuri, primarul Mihai Chirica a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, că nu este emisă autorizaţie de demolare pentru clădirea în care a funcţionat Hanul Trei Sarmale.

Prefectul cere verificări în cazul demolării

Prefectul judeţului Iaşi, Bogdan Petru Cojocaru, a anunţat că a solicitat instituţiilor deconcentrate să demareze ample verificări în cazul demolării Hanului Trei Sarmale.

"Având în vedere informaţiile din spaţiul public cu privire la demolarea Hanului Trei Sarmale, am dispus realizarea unor verificări ample de către mai multe instituţii deconcentrate. Am discutat deja cu reprezentanţii Inspectoratului Judeţean în Construcţii Iaşi, ai Agenţiei pentru Protecţia Mediului Iaşi şi ai Gărzii de Mediu Iaşi. Instituţiile deconcentrate vor verifica şi vor stabili dacă au fost respectate toate prevederile legale, precum şi dacă se impune luarea unor măsuri în privinţa lucrărilor de la Hanul Trei Sarmale. Haosul din zona de urbanism din municipiul Iaşi trebuie să înceteze", a declarat prefectul judeţului Iaşi.

Reacţia vine după ce, marţi seara, Hanul Trei Sarmale, un imobil abandonat şi aflat în stare de degradare, a fost demolat. Proprietarul, Fio Group Company SRL a afişat în zonă un banner prin intermediul căruia anunţă că este un şantier în lucru şi că până la data de 12 decembrie 2023 vor fi efectuate "reparaţii capitale, refuncţionalizare, extindere Han Trei Sarmale, amenajare parcare, sistematizare, împrejmuire teren".

În cursul zilei de miercuri, primarul Mihai Chirica a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, că nu este emisă autorizaţie de demolare pentru clădirea în care a funcţionat Hanul Trei Sarmale.

Directorul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Iaşi, istoricul Bobi Apăvăloaei, a declarat că Hanul Trei Sarmale nu era înscris în lista monumentelor istorice şi nu a fost niciodată înscris în niciuna din listele de monumente istorice din judeţ. Conform acestuia, Hanul Trei Sarmale a fost reconstruit în perioada anilor 1970-1972.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel