Guvern Germania. Referendum în SPD

 O cincime din membrii înregistraţi ai Partidului Social Democrat german (SPD) au votat deja la referendumul privitor intrarea sau nu într-o nouă coaliţie de guvernare cu conservatorii cancelarului Angela Merkel, o participare care asigură caracterul constrângător al rezultatului, relatează vineri dpa. 

Rezultatul votului devine constrângător dacă cel puţin 20% din membri îşi exprimă opţiunea, un procent care a fost atins în primele trei zile de la declanşarea operaţiunii de votare, a declarat vineri o purtătoare de cuvânt a SPD pentru postul public ARD. 

Comitetul executiv al partidului, format din 45 de membri, nu poate anula rezultatul. 

Votarea a început marţi şi va continua până la data de 2 martie, ora 23.00 GMT, rezultatele fiind aşteptate două zile mai târziu. 

Întrebarea de pe buletinul de vot 

Întrebarea la care sunt chemaţi să răspundă cei 463.723 de membri înregistraţi este următoarea: 'Ar trebui Partidul Social Democrat al Germaniei (SPD) să semneze acordul de coaliţie din 28 februarie 2018 negociat cu Uniunea Creştin-Democrată (CDU) şi Uniunea Creştin-Socială (CSU)? - Da sau Nu.' 
  
Cele două tabere, una favorabilă, cealaltă opusă intrării la guvernare, se află în campanie cu toate forţele în această perioadă. 

Sigmar Gabriel, ministrul de externe în exerciţiu, va merge în oraşul său natal Goslar, din Saxonia Inferioară, pentru a face campanie în favoarea coaliţiei cu conservatorii. 

Promovare pentru "da"

De asemenea, SPD promovează într-o serie de conferinţe regionale votul pentru 'da'. 

Viitorul politic al lui Gabriel se află şi el în joc, rămânând de văzut dacă social-democratul va rămâne la conducerea diplomaţiei germane în cazul unei noi coaliţii de guvernare. Sigmar Gabriel este unul din politicienii cei mai populari, majoritatea germanilor dorind ca el să-şi păstreze postul, arată sondaje recente. 

Campania pentru 'nu' câştigă la rândul său în intensitate, mai ales printre membrii aripii tinere, Jusos. Liderul acesteia, Kevin Kuehnert, se va întâlni vineri cu membri social-democraţi la Munchen şi Mannheim. 

În situaţia în care acordul intens negociat între liderii SPD şi blocul conservator va fi aprobat, Angela Merkel ar putea fi învestită pentru a patra oară în funcţia de cancelar la mijlocul lui martie, după aproape şase luni de la alegerile federale din septembrie.

În schimb, un vot negativ ar putea duce la convocarea de noi alegeri sau la formarea unui guvern minoritar, relatează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel