Gheorghe Falcă, ARGUMENTE schimbarea legii achiziţiilor publice

Primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă, a declarat vineri că este necesar ca Legea achiziţiilor să fie 'mult mai simplă', astfel încât să fie facilitată atragerea de fonduri europene.

Gheorghe Falcă s-a numărat printre primarii care au participat vineri, la Guvern, la o întâlnire de lucru cu premierul Viorca Dăncilă pe tema stadiului implementării finanţărilor europene destinate autorităţilor publice locale.

'Toate administraţiile locale au înaintat problematica cu care se confruntă în momentul în care dorim să atragem fonduri europene. Am discutat foarte mult de ceea ce înseamnă proprietate, pentru noi este o condiţie obligatorie pentru a reuşi să luăm fondurile. Apoi am discutat de simplificarea legislaţiei pe achiziţii (...) şi am convenit să avem în următoarea perioadă o întâlnire pe zone, punctual, pe proiectele pe care le avem şi evident să gândim mai rapid funcţionarea aceasta a etapelor de atragere a fondurilor europene', a declarat Falcă.

Referindu-se la Legea achiziţiilor publice, el a mai spus că s-a exprimat 'dorinţa de a fi simplificată'.

'Pe transfrontalier, în relaţia cu Ungaria, o achiziţie publică se rezolvă în 60 de zile. La noi, dacă există o contestaţie, se rezolvă în doi ani de zile şi întrebarea este: Cine câştigă? Statul pierde sigur (...) Trebuie să existe o lege a achiziţiilor mult mai simplă (...) Pe proiectele de preaderare, România a fost locul întâi în Europa la absorbţie. Ce s-a întâmplat cu noi de nu reuşim să facem acum, în aderare, absorbţie? Este, de fapt, o problemă generată de birocraţie', a spus Falcă.

La rândul său, primarul Iaşiului, Mihai Chirica, a declarat că autorităţile locale nu sunt vinovate de nivelul redus al atragerii fondurilor europene.

'Suntem într-o reală întârziere. O încercare subtilă de a aduce această chestiune în sarcina autorităţilor locale n-a ţinut, pentru că, de fapt, ghidurile au plecat foarte târziu, cu dese modificări. În cele din urmă cred că s-au lămurit câteva aspecte, mai ales pentru stabilitatea acestor documentaţii, care sunt către autorităţile locale şi încercarea de a accelera, chiar şi a recupera din pierderea de timp', a spus Chirica

El a precizat că, la nivelul României, 'pe Axa 4, care vizează mobilitatea oraşelor reşedinţă de judeţ, nu este depus niciun proiect'.

[citeste si]

'Nu cred că în acest an va fi o explozie de atragere a fondurilor europene pe Axa 4, ci doar de contractare, eventual, şi am vrea să grăbim această chestiune, dar în mod unanim cu toţii am fost de acord să depunem un efort comun şi să ajutăm ministerele, nu numai Ministerul Dezvoltării (...) Toate judeţele suferă de lipsa centurilor şi a autostrăzilor şi ne-am dat sprijinul să putem face parteneriate cu ministerele de resort, în speţă Ministerul Transporturilor, încât să devenim aplicanţi alături de ei şi să accelerăm atragerea fondurilor', a mai afirmat Chirica.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel