Francia Raisa-Selena Gomez. Tânăra care i-a donat rinichiul

Curajul Selenei Gomez nu are limite. Toată lumea știe că a trecut prin momente grele ca urmare a bolii de care suferă, lupus, pentru care a fost nevoită să se retragă de pe scenă timp de mai multe luni și să se interneze într-o clinică de recuperare, relatează online ziarul spaniol La Vanguardia.

Ceea ce puțină lume știa este că Selena a fost nevoită să se supună unui transplant de rinichi. Artista a dezvăluit recent acest lucru pe contul său de Instagram. Cine este însă tânăra care i-a salvat viața? se întreabă ziarul spaniol.

Este vorba de actrița Francia Raisa, care este legată printr-o strânsă prietenie de Selena Gomez. Numele și chipul său au fost cu siguranță cele mai căutate pe Google după ce s-a aflat lucrul extraordinar pe care l-a făcut pentru interpreta lui Bad Liar.

Francia Rasia, care are rădăcini honduriene și mexicane, s-a născut la Los Angeles în urmă cu 29 de ani, iar relația sa cu Selena Gomez a început acum 8 ani, când a dat o probă de dans.

Ambele au participat la videoclipul piesei "Everybody Knows" al lui Dustin Tavella, iar de atunci prietenia lor s-a consolidat cu trecerea anilor.

În afară de dans, Francia se dedică și actoriei, cel mai important rol al său fiind în filmul "Bring It On: All or Nothing" unde interpretează o majoretă hispanică cu o viață complicată. Ea are și o diplomă de dans, fiind expertă în stilurile hip hop și jazz, relatează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel