Forumul Tinerilor din România, REVOLTAT de europarlamentari: Incredibil! Noi am ieșit la vot, iar ei fac așa ceva

Anca Murgoci / 05 iul 2019 / 11:11 Salveaza PDF Comentarii
Alin Grigore
Descriere foto: Alin Grigore

Forumul Tinerilor din România a reacționat cu privire la lipsa europarlamentarilor din Comisia pentru Cultură și Educație a Parlamentului European.

În urma votului din 26 mai 2019, Parlamentul European și-a schimbat componența, urmând ca țara noastră să fie reprezentată de 32 de europarlamentari. Ce este de menționat încă de la început este faptul că în România s-au înregistrat creșteri importante în ceea ce privește prezența la vot, mobilizarea record a populației a făcut ca procentul de cetățeni care și-au exercitat dreptul fundamental să fie de peste 50%. Dacă la ultimele alegeri europarlamentare, tinerii erau codași din acest punct de vedere, de această dată procentul celor care au decis să își exercite acest drept s-a dublat.

Conform datelor înregistrate de Biroul Electoral Central (BEC), la vot s-au prezentat peste 2.000.000 de tineri, care au decis să voteze pentru viitorul lor, al comunității și al țării din care provin, precum și al Uniunii Europene.

Votul este o responsabilitate

 

Tinerii din România au înțeles că votul nu mai este doar un privilegiu, că votul este o responsabilitate. S-au înarmat cu răbdare și au luat cu "asalt" secțiile de votare, unde au stat chiar și câteva ore. Cu toate acestea, au fost "uitați" de cei pe care i-au ales în urmă cu o lună, a transmis Forumului Tinerilor din România.

”Uriașă ne-a fost mirarea și dezamăgirea în aceeași proporție, când în urma votului dat de Parlamentul European miercuri, privind numărul de eurodeputați din cele 20 de comisii și 2 subcomisii, am constatat că în total, sunt cinci comisii parlamentare din care nu va face parte niciun român: Comisia pentru cultură și educație, Comisia pentru dezvoltare, Comisia pentru pescuit, Comisia pentru afaceri juridice și Comisia pentru drepturile femeii și egalitatea de gen.

Cu siguranță, din punctul nostru de vedere toate sunt importante și în toate ar trebui să avem un cuvânt de spus, dar absența unui stat cu 32 de europarlamentari din comisia pentru Cultură și educație ni se pare batjocoritoare la adresa tinerilor care i-au votat pe aceștia și de ce nu, și-au pus speranțele unui trai mai bun, într-o societate în care să își poată atinge întregul potențial”, a mai transmis Forumului Tinerilor din România.

Absența europarlamentarilor români din Comisia pentru Cultură și Educație a Parlamentului European, rușinoasă

 

"Consider că absența europarlamentarilor români din Comisia pentru Cultură și Educație a Parlamentului European este rușinoasă, în adevăratul sens al cuvântului. Îmi exprim dezamăgirea profundă și regretul că domniile lor nu au înțeles nimic din prezența mare la vot a tinerilor, precum și din implicarea acestora în diferite campanii de promovare a educației civice.

În campanie am ascultat o mulțime de promisiuni, dovedite între timp deșarte, care ne anunțau susținerea unor proiecte, programe și politici publice, care mai de care mai îndrăznețe. Și aici mă refer la întreaga clasă politică, îndiferent de apartenență și doctrină. Toți au spus că susțin tinerii! Este incredibil cum din 6 partide care au depășit pragul de 5%, din 32 de europarlamentare aleși, care ne reprezintă în teorie drepturile și interesele, nici măcar 1 nu este prezent în această comisie, elementară din punctul meu de vedere pentru tinerii din România și din întreaga Europă.

O țară fără educație, fără cultură, este o țară cu un viitor sumbru, deloc strălucit, așa că îmi permit să pun o întrebare, retorică, desigur: la alegerile prezidențiale, locale, parlamentare, care se apropie cu pași repezi, ce o să ne mai promiteți domnilor politicieni?!

Probabil că o să aveți în continuare "curajul" să ne priviți în ochi, dar noi nu o să uităm. Rușine!", Alin GRIGORE, Președintele Forumului Tinerilor din România.


Te-ar putea interesa






Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.26