Fiul unui președinte a fost arestat într-o anchetă privind spălare de bani.
Nicolas Petro, fiul preşedintelui Columbiei, Gustavo Petro, a fost arestat în cadrul unei anchete privind spălare de bani şi îmbogăţire ilicită, a anunţat sâmbătă procuratura de la Bogota, transmite Agerpres, citând Reuters.
Totodată, a fost arestată și fosta soţie a fiului preşedintelui, Daysuris del Carmen Vasquez, care mai devreme în acest an a declarat presei columbiene că două persoane acuzate de implicare în trafic de droguri i-au dat bani fostului ei soţ pentru campania electorală a tatălui acestuia.
Fiul preşedintelui, politician în provincia nordică Atlantico, a salutat ancheta în momentul lansării acesteia, în martie, iar anterior a calificat drept nefondate acuzaţiile că a primit bani de la traficanţi pentru includerea acestora în eforturile de pace ale tatălui său.
Preşedintele Columbiei, Gustavo Petro, a transmis într-un mesaj pe platforma X, fostă Twitter, că este dureros că unul din copiii săi a fost arestat, dar că procuratura are "toate garanţiile" pentru a da curs legii.
Gustavo Francisco Petro Urrego, născut la 19 aprilie 1960, este un economist, politician și fost luptător de gherilă columbian, care este actualul președinte al Columbiei din 2022.
VEZI ȘI: Columbia: Unul dintre moștenitorii baronului drogurilor 'Otoniel' găsit mort
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu