Cele mai citite

FCSB, învinsă dramatic de FK Auda, în prima manșă a turului II preliminar din Conference League

Iulia Horovei Autor: Iulia Horovei
fcsb
FCSB, înfrângere în prima manşă a turului al doilea preliminar al Conference League la fotbal. Sursa foto: Agerpres

FCSB a suferit o înfrângere dramatică în Ghencea, fiind învinsă cu 3-2 de formația letonă FK Auda în prima manșă a turului al doilea preliminar din Conference League.

FCSB a fost învinsă de echipa letonă FK Auda cu scorul de 3-2 (2-1), joi seara, pe Stadionul Steaua din Bucureşti, în prima manşă a turului al doilea preliminar al Conference League la fotbal.

FCSB, învinsă în prelungiri de FK Auda

FCSB a pierdut surprinzător un meci pe care l-a avut în mână la un moment dat. Octavian Popescu (23) şi Aymen Boutoutaou (71) au marcat golurile roş-albaştrilor, iar Eduards Daskevics (5), Barthelemy Diedhiou (32) şi Kader Kone (90+4) au punctat pentru oaspeţi.

Letonii au deschis scorul rapid (5), prin Daskevics, care l-a surprins pe Târnovanu cu un şut la vinclu din colţul careului mare.

FCSB a preluat controlul jocului şi a avut şansa egalării prin Bîrligea (13), cu un şut de la 30 m, respins de portarul leton. Bîrligea (19) a mai avut un şut respins de portar, iar Duarte (20) a trimis cu capul pe lângă poartă din 8 metri.

Bucureştenii au egalat în min. 23, prin Octavian Popescu, cu un şut la colţul scurt.

FK Auda a preluat conducerea prin golul lui Barthelemy Diedhiou (32), după o acţiune personală, cu concursul lui Târnovanu, fază la care roş-albaştrii au acuzat un fault la recuperarea oaspeţilor.

Diedhiou (42) a mai fost periculos, cu un şut pe lângă poartă.

FCSB a dominat repriza secundă, dar Bîrligea (48) a şutat peste poartă din poziţie bună de gol.

Târnovanu (54) a fost la post la şutul lui Bongemba, la una din rarele acţiuni ale oaspeţilor.

Bîrligea (65) a relua din marginea careului mic, dar portarul a reţinut.

Echipa antrenată de Marius Baciu a egalat (71), prin Aymen Boutoutaou, la debutul său, după o acţiune superbă a lui Stoian.

FCSB a luat cu asalt poarta letonilor, dar a făcut-o haotic, asumându-şi riscuri. Octavian Popescu (81) a trimis din lovitură liberă, dar portarul a respins. Rubenis (82) a fost aproape de autogol, iar Stoian (88) a trimis cu capul pe lângă poartă. Bîrligea (90) a trimis şi el puţin pe lângă ţintă.

FK Auda a dat lovitura la o acţiune personală a lui Kader Kone în flancul stâng (90+4), încheiată cu un şut la colţul scurt, care l-a surprins pe Târnovanu.

Bîrligea (90+6) a avut ultima ocazie a meciului, dar a trimis slab de la circa 8 metri.

FCSB a acuzat neacordarea unui penalty în repriza secund, la o intervenţie în careu asupra lui Octavian Popescu.

Manşa secundă se va disputa pe 30 iulie, în Letonia.

Dacă va trece de FK Auda, FCSB va juca în turul al treilea preliminar cu învingătoarea dintre formaţia slovenă NK Aluminij şi echipa albaneză FC Dinamo City, potrivit Agerpres.

FCSB - FK Auda 2-3 (1-2)

Au marcat: Octavian Popescu (23), Aymen Boutoutaou (71), respectiv Eduards Daskevics (5), Barthelemy Diedhiou (32), Kader Kone (90+4).

Bucureşti, Stadion Steaua: 13.319 spectatori

Conference League - turul II preliminar (prima manşă)

Au evoluat echipele:

FCSB: 32. Ştefan Târnovanu - 97. Ronny Labonne (2. Valentin Creţu, 46), 5. Joyskim Dawa, 3. Andre Duarte,33. Risto Radunovic - 31. Juri Cisotti, 8. Eddy Gnahore (90. Alexandru Stoian, 46), 10. Florin Tănase (căpitan) - 28. Aymen Boutoutaou (22. Mihai Toma, 78), 9. Daniel Bîrligea, 7. Octavian Popescu (20. Dennis Politic, 88). Antrenor: Marius Baciu.

Rezerve neutilizate: 13. Matei Popa, 34. Mihai Udrea - 4. Ricardo Pădurariu, 6. Andrei Dăncuş, 19. David Avram, 77. Luca Stancu, 98. David Popa.

FK Auda: 98. Nils Purins - 2. Tin Hrvoj, 4. Moussa Ouedraogo (10. Wally Fofana, 63), 18. Ariel Arroyo (6. Ralfs Kragliks, 66), 71. Oskars Rubenis - 17. Eduards Daskevics (căpitan; 7. Andrews Appiah, 66), 20. Youba Traore, 14. Ibrahim Hussaini - 25. Barthelemy Diedhiou (23. Mohamoud Fofana, 78), 47. Kader Kone, 8. Edvin Bongemba. Antrenor: Didier Zanetti.

Rezerve neutilizate: 1. Raivo Sturins, 12. Niks Aleksandrovs - 26. Henoc Lusweki, 46. Jayen Gerold, 77. Jevgenijs Minins, 80. Sebastian Aranda.

Arbitru: David Fuxman; arbitri asistenţi: Matityahu Yakobov, Idan Zoler; al patrulea oficial: Aviv Moshe Klein (toţi din Israel)

Observator UEFA pentru arbitri: Goran Mihaljevic (Muntenegru); Delegat UEFA: Gilles Petitmangin (Franţa)

Cartonaşe galbene: Ouedraogo (4), Dawa (27), Arroyo (44), Zanetti (65), M. Fofana (80), Appiah (90+1).

Fiți la curent cu ultimele noutăți.

Urmăriți DCNews și pe Google News

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

Citește mai multe din Sport
Citește mai multe din Sport
x close