Elisabeta Lipă - Sancţiunea primită de Simona Halep e foarte drastică, e groaznic ce i se întâmplă

Sursa: Agerpres
Sursa: Agerpres

Preşedinta Agenţiei Naţionale pentru Sport (ANS), Elisabeta Lipă, a declarat, marţi, că este 'groaznic' ce i se întâmplă jucătoarei de tenis Simonei Halep, precizând că sancţiunea de 4 ani pentru doping este una foarte drastică.

'Sancţiunea primită de Simona e foarte drastică, pentru că vorbim despre patru ani. Din păcate, e scoasă din circuit. E absolut groaznic ce i se întâmplă. Un an să stai de pe o zi pe alta ca să îţi dea un verdict şi când ţi-l dă, îţi dă patru ani. E enorm de mult. E greu, îmi pare extrem de rău că i se întâmplă aşa ceva celei mai bune jucătoare de tenis din România. Eu sunt alături de Simona, o cunosc şi regret că trebuie să treacă prin aşa ceva. Din păcate nici eu şi nimeni nu poate face ceva pentru ea în situaţia asta. Nu avem cum să o ajutăm cu absolut nimic', a afirmat Lipă. Preşedinta ANS speră ca suspendarea Simonei Halep să fie micşorată în urma apelului.

'E normal ca Simona să facă apel, pentru că trebuie să se apere în continuare. Dar odată ce verdictul este dat, credeţi că ei se vor contrazice singuri la apel? Doar să o judece altă instanţă, aşa da. Să o ajute Dumnezeu într-un fel, dar patru ani înseamnă enorm de mult. Eu vorbesc din perspectiva unui fost sportiv... îmi închipui ce înseamnă să stai patru ani fără să faci sport. Mulţumesc lui Dumnezeu că nu am avut parte de aşa ceva. Dar după patru ani în care nu ai nicio activitate sportivă ce psihic să ai ca să mai revii? Mai ales că Simona a trecut şi ea de 30 de ani. Dar poate i se micşorează pedeapsa, noi toţi sperăm asta', a precizat Lipă pentru Agerpres.

Preşedinta i-a transmis jucătoarei de tenis să fie puternică şi să lupte în continuare.

'Probabil că în sufletul ei se aştepta la un verdict, dar nu aşa de dur. Eu îi transmit să fie puternică şi să lupte în continuare. Pentru că nu e uşor să fii numărul 1 mondial şi după să ai asemenea acuzaţii în spate. Trebuie să ai un psihic foarte puternic. Dar sportul te căleşte şi te ajută să treci şi prin asemenea momente. Iar aşa cum o cunoaştem toţi, Simona că poate să treacă peste', a adăugat Elisabeta Lipă.

Jucătoarea română de tenis Simona Halep a fost suspendată pe o perioadă de patru ani pentru dopaj, a anunţat, marţi, Agenţia Internaţională pentru Integritate în Tenis (ITIA). ITIA a precizat că un tribunal independent a suspendat fostul lider mondial pentru două încălcări separate ale Programului Antidoping din Tenis (TADP). Prima încălcare a regulamentului în cazul Simonei Halep (31 ani), dublă campioană de Mare Şlem (Roland Garros 2018, Wimbledon 2019), este legată de identificarea substanţei interzise roxadustat la US Open în 2022, în urma unui test antidoping în timpul competiţiei, iar a doua este legată de neregularităţile fin paşaportul său biologic (ABP). Halep s-a declarat 'şocată şi dezamăgită' de suspendarea de patru ani şi a anunţat că va face apel la Tribunalul de Arbitraj Sportiv şi va urma toate căile legale împotriva companiei care a produs suplimentele alimentare contaminate. Simona Halep fusese suspendată provizoriu în octombrie 2022, iar perioada sa de ineligibilitate este luată în considerare din 7 octombrie 2022 până pe 6 octombrie 2026. Jucătoarea poate face apel la această decizie. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel