Dosar 10 august, CLASAT. Stelian Ion, răspuns pentru Klaus Iohannis. "Nu s-a terminat aici"

Foto:DC NEWS / Arhiva
Foto:DC NEWS / Arhiva

Stelian Ion, ministrul Justiţiei, a făcut noi declaraţii despre dosarul 10 august, clasat de judecători, după ce Klaus Iohannis i-a cerut să afle de ce a fost clasat. 

"A stârnit multă emoţie chiar şi după atâta timp. Au trecut ani de la eveniment şi tot stârneşte emoţie. Oamenii aşteaptă răspunsuri şi ele trebuie să vină de la cei care trebuie să dea răspunsurile. Eu voi încerca să dau nişte lămuriri cu privire la acest dosar, dar nu vă aşteptaţi să facem lumină în dosar astăzi. Este un dosar aflat pe rolul instanţelor, e un dosar în curs de soluţionare. După cum ştiţi, eu am fost în Piaţa Victoriei atunci, am văzut cu ochii mei, alături de prieteni, colegi, rude... Voi încerca pe cât se poate de omeneşte posibil să dau la o parte latura emoţională şi să mă refer doar la chestiuni factuale. 

Factual, o parte din dosarul 10 august a fost clasat în mod definitiv faţă de unele persoane împotriva cărora s-a făcut plângere penală. Chestiunea asta a suscitat un val de emoţie. Într-un fel, e de înţeles, pentru că lumea aşteaptă răspunsuri la ce s-a întâmplat atunci. E foarte important să aşteptăm motivarea încheierii de respingere a cererii de redeschidere a dosarului. Solicitarea mea pentru toată lumea este să avem răbdare să vedem motivarea. Cert e că dosarul nu se termină aici, nu s-a pus punct aici", a declarat Stelian Ion. 

"Ordonanţa de clasare a fost comunicată unui număr de 16 persoane, deşi au fost depuse peste 700 de plângeri. Dacă ne uităm pe lege, vom vedea că ordonanţa trebuie comunicată persoanelor care au formulat sesizări. După comunicare, aceste persoane au dreptul să formuleze plângeri cu privire la această ordonanţă", a mai spus ministrul Justiţiei. 

Klaus Iohannis, mesaj clar pentru Stelian Ion

”Solicit ministrului Justiției să explice public de urgență cum s-a ajuns în situația ca dosarul vizând evenimentele din 10 august 2018 să fie clasat. Românii au tot dreptul să știe cine sunt cei vinovați de actele de violență împotriva manifestanților pașnici. Lucrurile nu se pot încheia aici și de aceea am cerut ministrului Justiției și ministrului de Interne să găsească soluțiile pentru ca adevărul în legătură cu 10 august să fie aflat, iar cei responsabili să răspundă.” a transmis președintele Klaus Iohannis, pe Facebook. 

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri





Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt2
YesMy