Doliu în România. Mesajul Patriarhului Daniel

Patriarhul Daniel a transmis un mesaj după o pierdere grea pentru cultura românească.

”Personalitate marcantă a literaturii române şi a societăţii civile, fondator, alături de dumneavoastră, al Memorialului Sighet, care aminteşte românilor de realitatea cumplită a închisorilor comuniste, şi a Fundaţiei Academia Civică, a cărei editură a publicat, sub îngrijirea sa, numeroase lucrări despre istoria recentă a României, regretatul Romulus Rusan reprezintă o grea pierdere pentru cultura românească”, afirmă întâistătătorul BOR, într-un mesaj de compasiune, adresat preşedintei Fundaţiei Academia Civică - Memorialul Sighet, Ana Blandiana, văduva scriitorului, şi lumii literare şi culturale româneşti.

Patriarhul Daniel transmite condoleanţe familiei.

"În aceste momente de întristare pentru cei care l-au cunoscut şi apreciat, vă adresăm sincere condoleanţe şi exprimăm preţuirea noastră pentru memoria sa. Ne rugăm Preamilostivului Dumnezeu să primească în lăcaşurile Sale cele veşnice sufletul domnului Romulus Rusan şi să-l odihnească în pacea şi lumina Împărăţiei cerurilor! Veşnica lui pomenire în neam şi în neam!", se mai arată în masajul patriarhului Daniel, postat pe site-ul basilica.ro.

Scriitorul Romulus Rusan, soţul Anei Blandiana, a murit joi la vârsta de 81 de ani.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel