Avocata Laura Vicol a fost chemată astăzi la DIICOT, în dosarul Nordis. Procurorii îi aduc noi acuzații.
Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) au extins urmărirea penală pe numele avocatei Laura Vicol. Fosta deputată este acuzată de încă trei infracțiuni, în dosarul ”Nordis”: fals în declaraţii în formă continuată, spălarea banilor în formă continuată şi complicitate la înşelăciune.
DIICOT anunță extinderea acuzațiilor în dosarul Nordis
"În continuarea activităţilor de urmărire penală efectuate în cauza privind săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, delapidare cu consecinţe deosebit de grave, spălare a banilor, evaziune fiscală, înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave şi stabilirea cu rea-credinţă de către contribuabil a impozitelor, taxelor sau contribuţiilor, având ca rezultat obţinerea, fără drept, de rambursări, restituiri sau compensări de la bugetul general consolidat, toate în formă continuată, la data de 30 septembrie 2026, procurorii DIICOT - Structura Centrală au dispus extinderea urmăririi penale. Măsura vizează o inculpată, cercetată pentru săvârşirea infracţiunilor de fals în declaraţii în formă continuată, spălarea banilor în formă continuată şi complicitate la înşelăciune", anunţă DIICOT într-un comunicat de presă.
Comunicatul de presă nu o numește direct pe Laura Vicol, numele acesteia fiind confirmat de oficiali din DIICOT pentru Agerpres.
Ce a ”uitat” Laura Vicol să scrie în declarațiile de avere
Anchetatorii acuză că ”în perioada 2020 - 2025, în calitate de deputat în Parlamentul României, cu intenţie, în baza aceleaşi rezoluţii infracţionale, la intervale diferite de timp, corespunzătoare termenelor de depunere a declaraţiilor de avere, a declarat necorespunzător adevărul cu ocazia întocmirii declaraţiilor de avere cu referire la venituri, datorii, împrumuturi acordate, cadouri şi alte avantaje, în scopul producerii de consecinţe juridice pentru sine, respectiv sustragerea de la orice formă de răspundere juridică faţă de fondurile încasate din patrimoniul unor societăţi din cadrul unui grup, direct sau indirect, ascunderea unor surse ilicite de venit şi evitarea controlului de integritate. Astfel, au fost identificate venituri de peste 15.600.000 lei (salarii, dividende, returnări de împrumuturi), împrumut oferit în cuantum de 910.000 de lei, împrumuturi contractate în valoare de 241.000 lei şi 35.000 dolari, restituite în perioada 2019 - 2021, respectiv cadouri, servicii sau avantaje primite în valoare de peste 300.000 lei, care nu au fost menţionate în declaraţiile de avere”.
Caracatița de la Nordis, alte acuzații ale procurorilor
Anchetatorii mai susțin că, în aceeaşi perioadă, prin declaraţiile de avere, ea a declarat un împrumut fictiv acordat unuia dintre inculpaţii cercetaţi în cauză, în valoare de 150.000 euro şi 1.774.000 lei, ulterior modificat în 1.124.000 lei, după care a încasat în baza acestui titlu juridic de la o suspectă, cu justificarea restituire împrumut suma de 1.595.000 lei, ascunzând şi disimulând adevărata natură şi provenienţă a fondurilor, cunoscând că provin din săvârşirea infracţiunii de delapidare.
Totodată, în intervalul cuprins între 2019 - 2025, fără o calitate statutară în cadrul uneia dintre societăţile cercetate în cadrul dosarului penal, cu intenţie, Laura Vicol i-ar fi sprijinit pe trei inculpaţi în săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, cu ocazia încheierii şi executării unor promisiuni de vânzare şi a unui contract de vânzare - cumpărare având ca obiect imobile (apartamente de vacanţă) în cadrul ansamblurilor rezidenţiale din Mamaia şi Sinaia, imobile care fie nu au fost predate, fie nu au fost edificate, inducând în eroare o persoană vătămată, căreia i-a cauzat un prejudiciu în cuantum de peste 122.000 euro.
Laura Vicol şi Vladimir Ciorbă sunt anchetaţi penal de DIICOT pentru mai multe infracţiuni, printre care constituirea unui grup infracţional organizat, delapidare, spălare a banilor, evaziune fiscală şi înşelăciune. În esenţă, ei sunt acuzaţi că au delapidat zeci de milioane de euro din firmele grupului Nordis şi au cheltuit banii pe vacanţe, călătorii cu avioane private, achiziţii de bunuri şi maşini de lux. Sumele retrase proveneau de la clienţii păgubiţi de gruparea Nordis.

