DigiSign, unul dintre principalii furnizori de Servicii de Încredere din România, anunță lansarea DigiSign AI, noul agent inteligent integrat cu WhatsApp, dezvoltat pentru a facilita accesul utilizatorilor la informații despre obținerea și utilizarea Semnăturii Electronice și a altor servicii din portofoliu. DigiSign AI este disponibil pe site-ul dedicat, www.digisign.ro.
Una dintre strategiile constante ale companiei este îmbunătățirea experienței clienților, integrând și promovând soluții de digitalizare pentru optimizarea fluxurilor de lucru. Prin intermediul noului agent virtual, DigiSign AI, utilizatorii pot obține rapid răspunsuri la întrebări privind certificatele digitale, procesul de achiziție, reînnoire, instalare și utilizarea serviciilor DigiSign, direct în aplicația WhatsApp.
O nouă soluție de Suport 24/7
Noua soluție de suport este disponibilă 24/7 și oferă acces rapid și simplificat la informații, fără a fi necesară contactarea telefonică a echipei de suport tehnic pentru solicitările uzuale.
„Ne dorim să fim cât mai aproape de utilizatorii noștri și să le oferim acces rapid la informațiile de care au nevoie. DigiSign AI reprezintă un pas firesc în această direcție, aducând informația mai aproape de clienți prin intermediul aplicației WhatsApp, un canal de comunicare pe care aceștia îl folosesc deja în activitatea de zi cu zi.”, a declarat dl Cătălin Cuturela, Director General DigiSign.
Principalele beneficii oferite de DigiSign AI
-
Răspunsuri instant la întrebări despre serviciile DigiSign;
-
Suport permanent, 24/7, fără apeluri telefonice;
-
Comunicare directă prin WhatsApp;
-
Informații structurate despre Semnătura Electronică: obținerea sau reînnoirea certificatului digital, instalare și utilizare;
-
Acces rapid la resursele disponibile pe site-ul DigiSign;
-
Reducerea timpilor de răspuns la întrebările frecvente;
-
Îmbunătățirea continuă a răspunsurilor agentului DigiSign AI.
Simplificarea interacțiunii cu serviciile DigiSign
În contextul creșterii utilizării serviciilor digitale și a Semnăturii Electronice în mediul de afaceri și în relația cu instituțiile publice, accesul facil la informații devine esențial. Agentul inteligent poate ghida utilizatorii către resursele și paginile relevante din site, direct în coversația WhatsApp, oferind răspunsuri sintetizate despre servicii, în special legate de Semnătura Electronică, core business al companiei.
Lansarea DigiSign AI reprezintă un nou pas în dezvoltarea unor servicii digitale accesibile, eficiente și orientate către nevoile utilizatorilor, contribuind la o interacțiune mai fluidă și mai intuitivă în utilizarea Semnăturii Electronice.
Despre DigiSign
DigiSign este Autoritate de Certificare Acreditată și unul dintre principalii furnizori de servicii de Infrastructură a Cheii Publice (PKI) din România, oferind soluții de Semnătură Electronică Calificată, Marcare Temporală, Sigilii Electronice, Certificate de Criptare, Certificate SSL, Identificare Video la Distanță și alte servicii digitale destinate companiilor, instituțiilor și persoanelor fizice. Cu o experiență extinsă în domeniu, multiple acreditări și certificări ISO și eIDAS, DigiSign contribuie la dezvoltarea și adoptarea proceselor digitale sigure și eficiente.

