Cele mai citite

Dezinformarea și prevenția în medicină. Explicațiile dr. Alexandra Stănescu

alexandra stanescu
Foto: Florin Răvdan / DC News

Dr. Alexandra Stănescu, director al Direcției Postuniversitare din cadrul UMF „Carol Davila”, a vorbit despre importanța prevenției, educației medicale și combaterii dezinformării.

Florin Răvdan, jurnalist DC News, a participat miercuri, 2 septembrie 2026, la dezbaterea „Prioritate Națională pentru Prevenție – Medicina de familie în centrul politicilor de sănătate și al rezilienței sistemului sanitar”. La finalul evenimentului, acesta a realizat un interviu exclusiv cu dr. Alexandra Stănescu, director al Direcției Postuniversitare la UMF „Carol Davila” din București, despre rolul prevenției în viața pacienților din România.

Medicul a precizat că „prevenția ne duce în situația în care boala apare foarte târziu, iar la unii poate chiar să nu apară“, iar acest lucru face ca „investiția să fie de fapt pe termen lung o investiție în sănătatea noastră, care va reduce costurile sistemului sanitar“.

Întrebată cum poate fi schimbată mentalitatea din societate, aceea de „a merge la medic doar atunci când ne doare ceva sau când e prea tâziu și avem nevoie de intervenții“, dr. Alexandra Stănescu a răspuns: „Aici nu este foarte ușor, însă putem începe cu copiii. Modul în care îi educăm pe copiii noștri, așa vor crește și așa își vor educa și ei copiii lor.“

Dr. Alexandra Stănescu, despre dezinformarea în medicină

Nu în ultimul rând, jurnalistul Florin Răvdan i-a cerut Alexandrei Stănescu un punct de vedere privitor la dezinformarea din domeniul medical.

„Dezinformarea legată de prevenție, mai ales legată de vaccinare. Am văzut asta în timpul pandemiei, dar o vedem și la alte tipuri de vaccinuri, precum HPV, antigripal etc. Cum reușim să combatem această dezinformare și să convingem populația să se vaccineze?“, a întrebat jurnalistul Florin Răvdan.

„Este foarte important ca populația să înțeleagă și să își ia informația din surse avizate. Să meargă, de exemplu, la medicul de familie și să vorbească cu el deschis despre îngrijorările legate de vaccinare. La fel și în cazul informațiilor care poate au fost eronate și pe care le-a primit, să meargă la medicul de familie și să asculte de medic, fiindcă are niște ani de învățare în spate“, a precizat aceasta.

Dr. Alexandra Stănescu a mai evidențiat rolul deosebit de important al mass-media în informarea cetățenilor, precum și importanța educației în modul în care aceștia acționează atunci când au o problemă de sănătate.

Fiți la curent cu ultimele noutăți.

Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii (1)

dogioui   •   04 Septembrie 2026   •   11:46

si bani de piine de unde zre aceasta doamna director???

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

Citește mai multe din Sanatate
Citește mai multe din Sanatate
x close