Cum se face SUCUL de ROȘII. Cea mai bună rețetă, FĂRĂ CONSERVANȚI

Este sezonul în care gospodinele își fac provizii pentru iarnă. Din cămara lor nu trebuie să lipsească, sub nicio formă, sucul de roșii. Iată cum se prepară.

Ingrediente 

- roşii cât mai bine coapte
- sare
- zahăr
- frunze de dafin
- frunze de busuioc

Vezi și: Cum faci cele mai bune CHIFTELUȚE MARINATE. Rețeta preferată a bucătarilor

Cum se prepară

Spală bine roşiile şi curăţă-le de codiţe. Dacă sunt mari, taie roşiile în jumătăţi sau sferturi, apoi dă-le prin maşina pentru bulion. Odată obţinut sucul de roşii, pune-l la fiert cu sare după gust şi o lingură de zahăr pentru fiecare 3 litri de suc de roşii, potrivit retetepractice.ro. Tot la fiecare 3 litri de suc de roşii adaugă şi o frunză de dafin şi 2-3 de busuioc, în funcţie de cât de intensă vrei ca aroma să fie. Lasă sucul la fiert la foc mic, până când îşi reduce volumul cu cca 15% din total.

În răstimp, spală sticlele sau borcanele şi capacele lor şi pune-le la sterilizat după cum urmează. Într-o cratiţă mare, pune apă până la jumătate şi scufundă borcanele şi capacele odată ce apa fierbe. Pune capacul cratiţei pentru o baie de abur eficientă şi pentru o sterilizare corectă şi lasă-le la fiert pentru 10-15 minute.

Când sucul de roşii este gata, scoate frunzele de dafin şi busuioc şi toarnă-l în borcanele proaspăt sterilizate, aşezate pe o tavă de metal. Imediat ce ai umplut borcanele, pune-le capacul şi întoarce-le invers. Când se mai răcesc puţin, aşază-le într-o pătură, până când se răcesc complet. Depozitează sucul de roşii într-un loc uscat şi întunecos.

Vezi și: Cum cureți RAPID cartofii fierți. Cel mai tare TRUC! (VIDEO)

Cum faci PÂRJOALE moldovenești PUFOASE. Trucul gospodinelor

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel