Cum să ai orgasm cu ajutorul meditației

yoga
yoga

De curand, s-au publicat o serie de studii care dadeau vina pe gandurile negative ale femeilor pentru incapacitatea lor de a atinge orgasmul.

Gina Silverstein, autoarea unui articol care propune ca soluție pentru această problemă meditația, crede că, în loc să trăiască momentul, femeile se lasă prinse în capcana pesimismului, se arată pe site-ul modista.ro

“Meditația stimulează încrederea în sine, mărește capacitatea de auto-compasiune, scade anxietatea și îmbunătățește atenția“, crede savanta.

Silverstein și echipa ei au studiat cazurile a 44 de studenți din care 30 erau femei. 12 din acestea au urmat cursuri de meditație. Tuturor participanților li s-a arătat o serie de fotografii, unele erotice, pentru a li se determina reacția emoțională.

Subiecții au completat chestionare în care au scris ce au simțit privind fiecare poză. Aceștia și-au măsurat și gradul de confort la vederea fotografiilor.

Femeile din amândouă grupele au avut nevoie de mai mult timp pentru a-și evalua reacția, comparativ cu bărbații. Cu toate acestea, acelea din participante care urmaseră cursuri de meditație au fost mai rapide în ceea ce privește înregistrarea reacțiilor emoționale.

“Femeile care s-au excitat mai greu erau și cele care se judecau mai aspru. Efectul este corelat”, a declarat cercetatoarea.

“Cea mai bună parte a acestui studiu este că validează ipoteză potrivit căreia sexualitatea feminină depinde de aspectul emoțional și de cel mintal. Vaginul este cea mai neimportantă parte a anatomiei sexuale a femeii. Este clar că sexul este diferit pentru femei”, susține Elizabeth Kavaler, specialist urolog.

Din acest motiv, sexologii te sfătuiesc să apelezi la ajutorul Yogai sau al meditației pentru a-ți îmbunătăți concentrarea și pentru a putea să te bucuri de sex fără să fii mereu sub presiunea complexelor și a frustrarilor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel