Puțini părinți sunt pregătiți pentru momentul în care copilul pe care îl îmbrățișau cu o zi înainte începe, dintr o dată, să îi respingă. Refuză să vorbească la telefon, evită contactul vizual, răspunde iritat la orice întrebare și pare că vede în mama sau în tatăl său un dușman. Pentru părintele aflat în această situație, schimbarea este greu de înțeles și, de multe ori, dureroasă.
În multe familii care trec printr-o separare sau printr-un divorț conflictual, astfel de transformări nu apar întâmplător. Ele pot reprezenta primele semne ale alienării parentale, un proces prin care un copil este influențat constant să respingă unul dintre părinți și să îi pună la îndoială afecțiunea, intențiile sau rolul în viața lui.
La început, schimbările sunt subtile. Un copil poate deveni mai rece, mai puțin răbdător sau mai critic. Cu timpul însă, dacă influențarea continuă, relația dintre copil și părintele vizat se poate deteriora.
Despre acest fenomen a vorbit psihologul clinician Radu Leca în cadrul emisiunii Părinți Prezenți, moderată de Loredana Iriciuc, redactor șef ParintisiPitici.ro. Specialistul a explicat care sunt primele semne pe care un părinte trebuie să le observe și de ce intervenția timpurie poate face diferența.
Ce este alienarea parentală și de ce apare după separarea părinților
Alienarea parentală apare, cel mai frecvent, în familiile în care conflictul dintre adulți continuă și după despărțire. În loc ca neînțelegerile să rămână între foștii parteneri, copilul ajunge implicat în tensiunile dintre ei.
În timp, unul dintre părinți poate începe să transmită mesaje negative despre celălalt, să îi diminueze imaginea sau să îi atribuie intenții pe care copilul nu are cum să le verifice singur. Pentru un copil mic, părintele reprezintă principala sursă de siguranță și adevăr. Din acest motiv, multe dintre afirmațiile pe care le aude sunt acceptate fără să fie puse la îndoială.
Procesul nu începe întotdeauna prin conflicte evidente. Uneori pornește prin remarci aparent nevinovate, prin ironii repetate sau prin prezentarea selectivă a unor întâmplări. Repetate luni sau chiar ani la rând, aceste mesaje modifică treptat percepția copilului asupra părintelui vizat.
Psihologul Radu Leca atrage atenția că există câteva semnale timpurii care nu trebuie ignorate.
Cele 5 semne timpurii ale alienării parentale, explicate de psihologul Radu Leca
Pentru părintele vizat, primele stadii ale alienării parentale pot fi extrem de confuze. Copilul care până mai ieri își manifesta dragostea în mod firesc devine distant, ostil și critic, fără ca între ei să fi existat un conflict.
Specialistul a structurat cinci semne care trebuie urmărite cu atenție.
1. Copilul își schimbă complet comportamentul față de unul dintre părinți.
Primul semn este schimbarea radicală a comportamentului.
Copilul care înainte își căuta părintele pentru joacă, sprijin sau afecțiune începe să îl evite. Vorbește rece, răspunde monosilabic și pare că orice gest făcut de părintele vizat îl deranjează.
Această transformare apare fără un motiv obiectiv și fără un eveniment care să explice ruptura emoțională.
Atunci când un copil își modifică atitudinea aproape la 180 de grade, iar schimbarea se repetă după fiecare contact cu celălalt părinte, situația merită analizată cu atenție.
2. Discuțiile telefonice devin tot mai scurte
Al doilea semn este pierderea răbdării de a purta conversații telefonice.
Dacă înainte copilul povestea ce a făcut la grădiniță sau la școală și își dorea să vorbească, acum începe să răspundă în grabă.
Întrebările primesc răspunsuri scurte. Conversațiile se încheie repede. Copilul pare că își dorește doar să închidă telefonul.
Privită separat, o astfel de reacție poate avea multe explicații. Atunci când ea apare constant și exclusiv în relația cu unul dintre părinți, devine însă un semnal care trebuie urmărit.
3. Apelurile video devin o povară
Refuzul apelurilor video reprezintă al treilea semn identificat de psihologul Radu Leca. Mulți părinți observă că minorul evită să privească în cameră, răspunde absent și caută orice motiv pentru a întrerupe conversația.
În loc să existe bucuria revederii, apare o grabă evidentă de a încheia apelul. Pentru părintele vizat, această schimbare este greu de acceptat, mai ales atunci când înainte copilul aștepta cu nerăbdare fiecare convorbire.
4. Nimic din ceea ce face părintele nu mai este suficient
Un alt semn apare în timpul activităților petrecute împreună. Ieșirile în parc, vizitele la cinema, timpul petrecut acasă sau orice altă activitate devin motive de nemulțumire.
Copilul critică permanent, spune că se plictisește, că nu îi place locul ales sau că tot ceea ce face părintele este greșit.
În multe cazuri, părintele ajunge să audă etichete precum „cel mai rău tătic” sau „cea mai rea mămică”, deși relația dintre ei a fost una apropiată.
Pentru un adult, aceste cuvinte sunt dureroase. Pentru un copil, ele reprezintă de multe ori reproducerea unor mesaje pe care le aude în mod repetat în alt mediu.
5. Copilul refuză să își mai vadă bunicii
Alienarea parentală nu afectează doar relația dintre copil și unul dintre părinți. În timp, respingerea se extinde și asupra bunicilor, unchilor, mătușilor sau verilor din familia părintelui vizat.
Refuzurile sunt însoțite de explicații aparent copilărești.
Psihologul Radu Leca oferă câteva exemple pe care părinții le pot întâlni.
„Motivele vor fi infantile: «Nu vreau la buni că miroase a bomboane și mă îngraș», sau «Nu vreau la bunicul că vorbește prea mult și îmi dă să beau apă minerală și mă doare burta». Din momentul în care părintele vizat începe să vadă aceste elemente, trebuie să înțeleagă că alienarea parentală este în curs”, avertizează specialistul.
Astfel de explicații pot părea amuzante la prima vedere. În realitate, ele pot ascunde un proces complex prin care copilul începe să respingă întreaga familie asociată cu părintele vizat.
Sistemul de operare al manipulării: Fereastra de 48-72 de ore și agresivitatea copilului
Unul dintre cele mai tulburătoare fenomene în alienarea parentală este transformarea ciclică a comportamentului copilului după perioadele petrecute în prezența părintelui alienator. Copiii devin purtătorii de cuvânt ai unor mesaje de ură și denigrare care depășesc cu mult maturitatea lor emoțională și cognitivă.
În cadrul emisiunii, a fost analizat cazul unui băiețel de 5 ani și 3 luni care, după weekendurile petrecute cu tatăl său, se întorcea la mamă total schimbat.
„După divorț, fostul partener îi spune copilului lucruri urate despre mine. După weekendul în care stă la el, copilul meu vine total schimbat, îmi ia 2-3 zile să îl reglez. Îmi zice că eu nu știu nimic să-l las în pace, că sunt urâtă și că sunt o proastă și că nu vrea să mă mai asculte niciodată. Este clar că de acolo vine cu astfel de cuvinte, dar după 2 zile își revine și sunt din nou mama lui cea bună. Cum îmi dau seama dacă asta influențează relația noastră pe viitor? Că poate acum în 2 zile își revine, dar mai crește și nu știu dacă o să îi ia tot două zile sau poate chiar o să îl pierd de tot. Menționez că băiatul are 5 ani și 3 luni”, este mesajul mamei.
Psihologul explică dinamica emoțională a copilului în primele 72 de ore:
0 până la 48 de ore: Atitudine războinică, agresivitate verbală sau fizică, distanțare totală, respingerea atingerilor.
48 până la 72 de ore: Toleranța la normalitatea de acasă începe să se restabilească. Copilul redevine afectuos.
Pe termen lung: Repetarea săptămânală a procesului mărește timpul de recuperare. Cele 72 de ore se pot extinde permanent.
Această atitudine războinică are ca scop „restabilirea dreptății” pe baza informațiilor false primite de la alienator. Cu toate acestea, prin repetarea sistematică a dezinformării, rezistența psihică a copilului scade, iar perioada de recuperare emoțională se prelungește și riscă să devină o alienare permanentă pe măsură ce minorul se apropie de vârsta de 10 ani, pragul legal la care opinia sa devine decisivă în fața judecătorului.
