Problematica comportamentului suicidar rămâne unul dintre cele mai complexe și delicate subiecte din sfera sănătății mintale. Analiza datelor din ultimii 15 ani indică o tendință de scădere a incidenței acestor cazuri pe teritoriul României, o evoluție pozitivă care nu este însă uniformă la nivel global. Totuși, dincolo de cifrele încurajatoare, specialiștii avertizează că ignorarea semnelor de alarmă reprezintă o vulnerabilitate majoră.
Într-o analiză asupra modului în care persoanele cele mai pregătite să recunoască suferința psihică pot eșua în a o detecta în propriul cerc social, psihologii trag un semnal de alarmă extrem de serios. Conform explicațiilor specialiștilor, acest fenomen nu are la bază o lipsă de cunoștințe teoretice sau practice. Are la bază o barieră psihologică de natură inconștientă.
„În cazul sinuciderilor survenite în rândul apropiaților specialiștilor în psihologie sau în sănătate mintală există un paradox”, explică psihologul clinician Robert Petrache la DC News. „De ce? Pentru că specialiștii de cele mai multe ori tind să nu-și dorească inconștient să vadă semnele pentru că asta ar însemna că însăși expertiza lor în domeniul respectiv este o expertiză care poate fi contestată și ei aleg cumva să creadă că în jurul lor nu se poate întâmpla așa ceva”.
Această dorință inconștientă de a refuza realitatea funcționează ca un scut de protecție pentru propria identitate profesională. Să recunoști faptul că un membru al familiei sau un prieten apropiat se află în pragul unei crize suicidare ar echivala, în mintea specialistului, cu un eșec personal și o invalidare a propriei capacități de diagnostic și intervenție. Din acest motiv, apare un fenomen de negare.
„Iar semnele fie sunt ignorate inconștient, fie nu sunt observate la timp pentru că există subiectivism”, subliniază Petrache.
Subiectivismul distorsionează claritatea observației. Atunci când cel afectat este un apropiat, legăturile emoționale și rolurile (părinte, partener, prieten) interferează cu rolul de observator obiectiv.
Dinamicile statistice în România: O scădere anuală constantă în perioada 2008-2022
În ciuda dificultăților legate de depistarea timpurie a semnelor de alarmă în anumite medii, datele statistice generale pentru România din ultimii 15 ani arată o evoluție pozitivă semnificativă. Analiza pe termen lung arată că eforturile colective și schimbările socioculturale au contribuit la o diminuare constantă a incidenței actelor suicidare.
„În România, în 2008 rata sinuciderilor era cam de 11 persoane la 100.000 de oameni. Între timp a scăzut cam cu 1,5% pe an, ajungând undeva în 2022, după ultimele statistici, la 8,9 cazuri la 100.000 de persoane”, precizează psihologul Petrache.
Această reducere de la 11 la 8,9 cazuri la suta de mii de oameni reprezintă un progres considerabil. Scăderea anuală de aproximativ 1,5% indică eficiența anumitor factori de protecție dezvoltați la nivel social și de asistență, chiar dacă fenomenul rămâne unul îngrijorător și necesită în continuare atenție maximă.
„Deci au scăzut. Eu zic că semnificativ, nu peste tot în lume, dar la noi au scăzut cazurile”, remarcă psihologul.
Trebuie depășită viziunea simplistă a unei „cauze unice”
Pentru a înțelege de ce rata sinuciderilor a înregistrat o scădere în România și cum pot fi prevenite mai eficient aceste tragedii, este important să depășim viziunea simplistă a unei „cauze unice”, atrage atenția psihologul clinician Robert Petrache. Înțelegerea de acum a fenomenului se bazează pe interdisciplinaritate și pe asocieri complexe de factori psihologici, sociali și biologici.
În acest context, cooperarea dintre specialiștii români și experții internaționali joacă un rol extrem de important.
„Vreau să aduc în discuție un psiholog renumit italian și profiler, Turco Mirco, care chiar anul acesta în iunie a participat la o conferință de criminalistică și psihologie judiciară în România și chiar a încercat să explice că niciuna dintre următoarele cauze nu pot fi de sine stătătoare cauzatoare de suicid, ci în comorbiditate cu altele, adică în asociere cu altele”, precizează Petrache.
Această abordare, bazată pe conceptul de comorbiditate, redefinește modul în care trebuie privită prevenția. Niciun eveniment singular din viața unui om, fie că este vorba de o pierdere financiară, un divorț sau o problemă de sănătate, nu poate fi considerat o cauză unică. Tragedia survine doar atunci când aceste vulnerabilități se acumulează, interacționează și se amplifică reciproc și depășesc capacitatea de adaptare a individului.
Prin urmare, identificarea timpurie a acestor asocieri toxice de factori reprezintă soluția pentru salvarea de vieți.
