Cum faci cea mai bună socată. Rețeta după care o prepara bunica

Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pixabay (RitaE)
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pixabay (RitaE)

Este perioada delicioasei și răcoritoarei socate. Așadar, ar trebui să-ți notezi această rețetă, dacă ești adeptul băuturilor naturale preparate în casă.

Ingrediente

- 8-10 flori mari de soc
- 2 lămâi feliate
- 500 g zahăr alb / zahăr brun / miere
- 5 litri apă plată
- 2-3 g drojdie uscată sau 6-8 boabe orez

Cum se prepară

Florile de soc, de preferat, ar fi să nu se spele, pentru a nu se pierde aroma. Se aleg florile de micile impurități, gâze sau alte crenguțe. În cazul în care se alege spălarea acestora, ele se scufundă foarte puțin în apă rece. Se pun florile într-un borcan cu apă și feliile de lămâie. Dacă nu vă place gustul cojii de lămâie, una din lămâi se poate stoarce și se adaugă doar sucul ei.

Punem borcanul acoperit cu o farfurioară într-un loc ferit de lumină. A doua zi, adăugăm zahărul și drojdia sau boabele de orez. Dacă nu vreți o socată acidulată, optați pentru boabele de orez - gustul de soc se simte chiar mai bine, scrie bucataras.ro.

Se va amesteca în borcan de câte 2-3 ori pe zi. După 3 zile, apa va căpăta o culoare gălbuie. Se strecoară printr-o sită deasă, se pune la sticle și se dă la rece. În cazul în care folosiți drojdie, atenție la deschiderea sticlelor pentru că are ceva mai mult acid. Se servește ca atare, adăugând, după preferințe, felii de lămâie, frunze de mentă  și gheață.

BONUS: Cea mai bună limonadă cu pepene verde

Ingrediente:

- zeama de la 1/2 pepene mediu (circa 1L)

- zeama de la 4-5 lămâi (circa 300 ml)

- 1 L-1L si 1/2 apă/apă minerală

- 200-300 g zahăr

- mentă proaspătă

Cum se prepară

Taie pepenele, scoate sâmburii și pune miezul într-un blender. Amestecă până devine lichid.Trece totul prin sită, separând sucul de pulpă. Pune sucul într-o carafă și dă deoparte. Stoarce lămâile, dă zeama prin sită ca să o separi de pulpă și sâmburi și toarn-o apoi peste sucul de pepene, scrie retete.unica.ro. Adaugă și apa peste. Amestecă și adaugă treptat zahărul.

Alte băuturi de sezon cu... alcool

Dacă preferi, însă, o băutură cu alcool, de sezon, ai mai jos câteva idei de cocktailuri:

Cocktailul mojito cu afine

Ai nevoie de o cană de afine proaspete şi câteva în plus pentru decor, 120 de ml de rom transparent, 10 frunze de mentă, 2 linguriţe de zahăr, sucul de la 2 lime şi 180 de ml de apă minerală, potrivit urban.ro.

Afinele trebuie trecute printr-un blender până se transformă în piure fin. Într-un shaker pasaţi cu ajutorul cozii unei linguri de lemn zahărul şi menta, adăugaţi sucul de lime, romul şi piureul de afine şi agitaţi bine. Într-un pahar înalt umplut cu gheaţă puneţi apă minerală şi adăugaţi ulterior amestecul din shaker. Decoraţi cu felii de lime, afine şi o ramură de mentă.

Australiana Spritz Cocktail

Într-un shaker, amestecaţi 20 de ml de gin de tip dry, 20 de ml de vermouth alb, 30 de ml de prosecco şi 60 de ml de apă minerală. După un minut în care agitaţi shakerul, turnaţi conţinutul într-un pahar cu picior înalt şi cupă mare umplut cu gheaţă. Stoarceţi două felii de lime pe care le lăsaţi să cadă în pahar şi decoraţi cu o crenguţă de rozmarin.

Champagne Cosmo

Amestecaţi într-un shaker 2/3 dintr-o cană de coniac de portocale (de tipul Grand Marnier), 2/3 de cană de suc de merişoare, un sfert de cană de suc de lime, 3 linguri de nectar de agave şi o sticlă de 750 de ml de şampanie sau prosecco. Pentru decor, folosiţi coji de portocale şi frunze de mentă. Citește mai departe>>

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel