Aroma de cafea se identifică inevitabil cu dimineața pentru tine? Ei bine, de acum, te poți bucura de o ceașcă mult mai aromată, după o rețetă din 1925.
"Dacă vrem să facem o cafea bună şi aromatică, cumpărăm 2 părţi cafea Martinica (CUba), o parte cafea Rolo, o parte cafea Moka şi o partea cafea Java, le prăjim fiecare separat dar nu prea tare şi apoi toate acestea le mestecăm bine şi puse într-o cutie, bine astupată, sau închisă. Cafeaua să o măcinăm numai atunci când avem trebuinţă.
Vasele în care fierbem cafeaua, cât mai nemţească (pentru lapte) cât şi cea turcească, să fie cât se poate mai curate şi întrebuinţate numai pentru fertul cafelei. Maşina de cafea în care se scurge cafeaua fearta să fie de porţelan, căci aceasta îi păstrează mai bine atât aroma cât şi culoarea ei.
Cantitatea cafelei pentru şase persoane este de trei linguri cafea măcinată şi 2 linguri Frank-Kafe sdrobita, bine mestecate şi puse în maşina de cafe unde o apăsam puţin, apoi punem peste ea un sfert kgr. apa clocotindă, nu deodată ci în 2 – 3 rânduri. Acoperim maşina, lăsată să se scurgă pe marginea mașinei", scrie casutalaurei.ro.
"Pentru cafea cu lapte, cafeaua o prăjim ceva mai închis, dar să nu o ardem, iar pentru cafeaua turcească, ceva mai deschis. Prăjitul cafelei să se facă la început încet, apoi din ce merge tot mai iute la o dogoreală mare de jar si nu la flăcări căci în cazul din urmă se poate afuma, mestecând-o continuu. Când cafeaua începe a pocni şi vedem că devine lucioasă, atunci fiind de ajuns prăjită, o deşertăm intr`o farfurie mare şi cu altă farfurie o acoperim, scuturând-o de 2-3 ori bine, apoi acoperită, lăsată să se răcească şi pusă într-o cutie de tinichea bine închisă.
Vrem să păstrăm cafeaua feartă, atunci o punem într-o sticlă foarte curată şi bine astupată. Cafeaua schwartz tot aşa o preparăm numai că cafeaua Frank aici nu o punem şi apa punem mai multă", scrie casutalaurei.ro.
"Cafeaua turcească o măcinam cu maşina de măcinat foarte mărunt şi nu numai atunci când cere trebuinţă. Cantitatea cafelei pentru şase persoane este: 6 ceşti mici de apă puse într-un ibric cu 8 bucăţi zahăr şi când apa fierbe punem 4 linguriţe cafea măcinată, mestecând odată bine, apoi luăm spuma de la suprafaţă (caimacul) şi o împărţim prin ceşti, iar cafeaua o mai lăsăm să dea 2 – 3 ori în clocote, apoi pusă prin ceşti şi servită", potrivit sursei citate.
Sursa: casutalaurei.ro
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu