Cristian Mungiu, președinte la Cannes 2021. România, patru filme în competiție

Cristian Mungiu
Cristian Mungiu

La ediția din 2021 a Festivalului Internațional de Film de la Cannes, regizorul Cristian Mungiu a fost numit președinte al secțiunii Semaine de la Critique. 

România are înscrise patru filme în acest an, în secțiunile Quinzaine des Réalisateurs, și Semaine de la Critique. 

Quinzaine des Réalisateurs este secțiunea dedicată „noilor voci”, concentrându-se pe viziuni unice, care reflectă bogăția și diversitatea cinematografiei contemporane. Cinéfondation este o secțiune creată în 1998, dedicată susținerii proiecțiilor de film ale regizorilor și producătorilor tineri. Semaine de la Critique du Festival de Cannes este o secțiune paralelă, consacrată descoperirii de noi tinere talente din cinematografie, în cadrul căreia sunt selectate, în fiecare an, 10 scurtmetraje și 10 lungmetraje, fiind sunt acordate trei premii.

"When Night meets Dawn" și ”Intregalde”, premieră la Cannes

Scurtmetrajul "When Night meets Dawn", regizat de Andreea Cristina Borțun, va fi difuzat îCinéfondation în premieră mondială în cadrul secțiunii Quinzaine des Réalisateurs. Filmul urmărește o zi din viața unui adolescent, aflat în explorarea identității. Pe străzile fierbinți ale unui oraș ciudat, acesta pornește în căutarea noului său prieten. Odată cu căderea nopții, natura din jurul său devine exotică, iar experiența căutării, una viscerală.

Filmul ”Intregalde”, realizat de Radu Muntean, va fi prezent și el în secțiunea Quinzaine des Réalisateurs. Trei prieteni se află în obișnuita lor excursie umanitară de sfârșit de an. Călătorind într-un jeep, pe drumurile neasfaltate ale satului Întregalde, întâlnesc un bătrân singur, pe care încearcă să-l ajute să ajungă la gaterul unde pretinde că lucrează. Când mașina lor rămâne blocată într-un șanț în pădure, gaterul se dovedește a fi abandonat. Sunt astfel nevoiți să petreacă noaptea împreună cu bătrânul senil, timp în care ideile lor despre empatie și ajutor încep să fie puse la îndoială. ICR Paris sprijină, împreună cu Ambasada României de la Paris, prin comunicare și găzduirea unor proiecții pentru presă, prezența acestui film la Cannes.

 

„Prin oraș circulă scurte povești de dragoste” și ”Interfon 15”, filem ale regizorilor tineri

În cadrul secțiunii Cinéfondation va fi prezentat scurtmetrajul „Prin oraș circulă scurte povești de dragoste”, regizat de Carina Dașoveanu. Lili, o taximetristă de 36 de ani, încearcă să își salveze căsnicia sa cu Dani, un pescar amator.

În cadrul Semaine de la Critique va fi prezentat scurtmetrajul „Interfon 15”, în regia lui Andrei Epure. După mai multe plimbări matinale, locatarii unui bloc descoperă că femeia, care părea să doarmă în fața blocului, este de fapt moartă. Trupul fără suflare se află chiar în dreptul apartamentului de la parter, în care locuiesc Maria (37) și fiica ei de șapte ani, Matilda. Vecinii încearcă să-și justifice indiferența la decesul femeii, într-un elogiu spontan în scara blocului. Nimeni nu îi cunoaște numele, însă toată lumea cunoaște câte ceva despre biografia ei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel