Cristian Buşoi, ales vicepreședinte al Comisiei pentru Mediu, Sănătate Publică și Siguranță Alimentară din PE

"Cu 58 de voturi pentru din 73 posibile, am fost ales, astăzi, în mod oficial, la Bruxelles, vicepreședinte al Comisiei pentru Mediu, Sănătate Publică și Siguranță Alimentară din Parlamentul European! Le mulțumesc tuturor colegilor pentru sprijin!", anunţă europarlamentarul PNL Cristian Buşoi.

"Așa cum a declarat și președintele ales al comisiei, pentru prima data în istorie, această comisie este cea mai numeroasă din Parlamentul European, un mesaj clar pentru cât de serios se vor trata, în viitor, problemele legate de mediu, de biodiversivitate și de schimbări climatice. 

Misiunea mea va fi ca problemele de sănătate din UE să devină o prioritate la fel de importantă pentru Comisia ENVI. În plus, mă voi bate pentru câteva obiective la care m-am angajat și în campania electorală: sprijin pentru construirea spitalelor regionale, eradicarea cancerului la copii, digitalizarea sistemelor de sănătate și interconectarea acestora, o strategie europeană pentru combaterea infecțiilor intraspitalicești și, la fel de important, atragerea de bani europeni necesari programelor de informare și screening pentru combaterea cancerului și a hepatitelor virale", transmite Cristian Buşoi.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel