Crește numărul morților din cauza Ebola

Ebola
Ebola

Ministerul Sănătăţii din Republica Democrată Congo (RDC) a informat miercuri despre un nou deces confirmat de Ebola în focarul declanşat în nord-estul ţării.

Astfel, numărul total al morţilor a ajuns la 27, dintre care doar 13 au fost confirmate, relatează EFE.

În cele trei zone ale RDC afectate de focarul acestei boli virale, zonele rurale Bikoro şi Iboko cea urbană Mbandaka, s-au înregistrat până la această dată 58 de cazuri, dintre care 37 confirmate, 14 probabile şi 7 suspecte.

Ministerul Sănătăţii, alături de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), Medici fără Frontieră (MSF) şi alte organizaţii internaţionale desfăşoară de două săptămâni o campanie de vaccinare în aceste zone unde au fost deja vaccinate 1.369 persoane. Se foloseşte deocamdată vaccinul rVSV-ZEBOV, un tratament experimental care a fost testat în Guineea Conakri după epidemia din 2014 - 2016, iar participarea la campanie este gratuită. Totuşi guvernul congolez preconizează şi alte tratamente experimentale care sunt evaluate pentru folosirea lor.

Cum se transmite

Noul focar de Ebola, localizat iniţial în zonele rurale din nord-est şi care s-a extins apoi în zona urbană Mbandaka, este cel de-al 9-lea care afectează RD Congo de la descoperirea virusului în 1976 în această ţară, care se numea atunci Zair.

Boala - care se transmite prin contact direct cu sânge sau fluide corporale ale persoanelor sau animalelor - provoacă hemoragii grave şi poate avea o rată de mortalitate de 90 %. Primele simptome sunt febra bruscă, slăbiciune musculară, dureri de cap şi de gât şi stări de vomă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel