Covasna: Sfântul ierarh Andrei Şaguna, omagiat de comunitatea românească din judeţ

Fostul mitropolit al Ardealului, Andrei Şaguna, canonizat de Biserica Ortodoxă în anul 2011, va fi omagiat luna aceasta de comunitatea românească din judeţul Covasna. 

Manifestarea, organizată de Liga Cultural-Creştină 'Andrei Şaguna' şi Episcopia Ortodoxă a Covasnei şi Harghitei cu sprijinul Secretariatului General al Guvernului, va avea loc în perioada 20-30 iunie, iar în program sunt cuprinse simpozioane, dezbateri, expoziţii documentare, spectacole şi lansări de carte. 'Zilele Andrei Şaguna reprezintă titlul generic al unei suite de manifestări de cultură românească şi spiritualitate ortodoxă desfăşurate anual la Sfântu Gheorghe şi în alte localităţi ale judeţului Covasna, în onoarea marelui patriot român transilvănean care a fost Sfântul Mitropolit Andrei Şaguna.

Evenimentul a debutat în vara anului 1993, din iniţiativa Ligii Cultural-Creştine 'Andrei Şaguna' din Sfântu Gheorghe. După înfiinţarea Episcopiei Ortodoxe a Covasnei şi Harghitei, manifestările au continuat an de an, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Ioan, azi Mitropolitul Banatului, iar din anul 2015 a Preasfinţitului Andrei, Episcopul Covasnei şi Harghitei (...) Cele XXVII de ediţii ale Zilelor Andrei Şaguna, desfăşurate până în prezent (...) au consacrat o manifestare de cultură şi spiritualitate românească devenită tradiţională, care asigură cadrul necesar dezbaterii unor probleme de istorie locală şi de actualitate vizând preocuparea pentru prezervarea şi afirmarea culturii româneşti şi convieţuirea interetnică în Arcul intracarpatic, precum şi un bun prilej de trăire în comuniune şi revitalizarea tradiţiilor culturale româneşti din judeţul Covasna', au informat organizatorii.

În programul ediţiei din acest an sunt prevăzute, printre altele, simpozioanele 'România, pavăză în calea pătrunderii bolşevismului spre Europa' şi 'Pagini de istorie şi cultură românească', expoziţia 'Medalii şi insigne realizate în anul 2018 dedicate Centenarului Marii Uniri', lansări şi prezentări de cărţi, printre care volumul 'Românii şi secuii' de Ion I. Russu. În cadrul 'Zilelor Andrei Şaguna' se va desfăşura şi Colocviul naţional al Grupului de cercetare 'I.I. Russu' pentru studiul sud-estului Transilvaniei, precum şi festivalul folcloric 'Nedeia Sânpetrului' în localitatea Vâlcele, la care vor participa artişti şi formaţii folclorice româneşti din judeţele Covasna, Hunedoara, Harghita, Braşov. 'Zilele Şaguna' se vor încheia la Casa Memorială 'Romulus Cioflec' din Araci cu manifestarea cultural-artistică intitulată 'La umbra nucului bătrân'. Potrivit organizatorilor, manifestările culturale şi ştiinţifice vor fi onorate de personalităţi ale vieţii publice româneşti: profesori universitari, cercetători, istorici, etnografi, sociologi, muzeografi, arhivişti, scriitori, preoţi, profesori şi alţi oameni de cultură din ţară. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel