Conferința națională „Educația – Potrivire pentru Viață”, la Iași. Cîmpeanu, discurs - VIDEO

Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” Iași a fost gazda celei de-a patra conferințe din Programul „Educația – Potrivire pentru Viață”, organizat de Ministerul Educaţiei, Consiliul Naţional al Rectorilor şi AMLNR. 

Evenimentul care a avut loc sâmbătă, 24 martie, în Aula „George Emil Palade” a UMF Iași,  continuă ciclul de conferințe susținute deja în alte centre universitare din România (București, Timișoara și Constanța) și își propune să reprezinte un motor de declanșare a unor mecanisme incitative și călăuzitoare, care să confere absolvenților de studii universitare din România o mai bună pertinență a educației pentru viață.

Scopul principal este de a investiga și identifica soluții pentru funcționarea conceptului de compatibilizare a pregătirii absolventului de școală românească la cerințele pieței muncii și ale societății în schimbare.

Sorin Cîmpeanu, discurs la eveniment

La eveniment au participat prof. univ. dr. Viorel Scripcariu, rectorul Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” Iași, prof. univ. dr. ing. Gigel Paraschiv, secretar de stat în Ministerul Educaţiei Naţionale, prof. univ. dr. Sorin Cîmpeanu, președintele Consiliului Național al Rectorilor, prof. univ. dr. Radu Bălănescu, preşedintele Asociaţiei Marea Lojă Naţională din România, prof. dr. Camelia Gavrilă, președintele Comisiei pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport din Camera Deputaţilor,  precum și reprezentanți ai tuturor universităților din Moldova.

Conferința poate fi urmărită AICI.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel