Comisie pentru adevăr. Tăriceanu, discuții cu alte grupuri parlamentare

C.P.Tariceanu
C.P.Tariceanu

Călin Popescu-Tăriceanu a anunţat că va discuta cu colegii de la PSD, în cursul zilei de marţi, ca să ştie dacă are susţinere pentru înfiinţarea unei 'comisii pentru adevăr şi reconciliere'.

'În primul rând am să discut cu colegii mei din grupurile parlamentare, apoi am să discut, poate chiar astăzi, cu colegii mei din PSD, cum e şi normal, să vedem dacă acest demers va întruni susţinerea din start. Noi putem să demarăm acest proiect, dar sigur că aş fi foarte mulţumit dacă de la început vom avea un sprijin cât mai larg. Am să discut, după aceea, şi cu alte grupuri parlamentare. Cred că este nevoie de un astfel de demers, pentru că, din păcate, după cum vedem, România se polarizează din ce în ce mai mult şi atitudinea partidelor politice este una de radicalizare. (...) Este un întreg putregai pe care îl vedem ieşind la suprafaţă. Aceste protocoale secrete de colaborare între SRI şi o serie de instituţii din justiţie nu sunt un lucru de trecut cu vederea. E un semnal foarte grav cu privire la modul defectuos în care au funcţionat aceste relaţii, nişte relaţii nesănătoase care au existat în trecut şi pe care trebuie să le curmăm', a afirmat marţi Tăriceanu, la Senat.

Control democratic

El a explicat că o astfel de comisie este necesară pentru a găsi modificările legislative 'care să permită un control democratic eficient al Parlamentului în ceea ce priveşte funcţionarea serviciilor de informaţii'. 'Aici nu e vorba numai de protocoale, e vorba de cei care au operaţionalizat aceste protocoale, încălcând Constituţia şi legile, şi cred că trebuie să încercăm să rezolvăm aceste probleme ţinând cont de responsabilităţile care incumbă fiecăruia. Nu cred că cei care şi-au asumat aceste responsabilităţi, oameni ai legii, ştiind de la bun început că încalcă prevederi fundamentale, pot să rămână în continuare în aceleaşi funcţii. Aici se înscrie şi demersul făcut de ministrul Justiţiei privind revocarea doamnei Kovesi. Cred că o astfel de comisie este necesară pentru a permite tuturor celor care într-un fel sau altul au fost părtaşi la aceste ilegalităţi să ştim cum s-a întâmplat, să ştim cum au funcţionat instituţiile şi să facem curăţenia necesară în legislaţie. Să punem acele prevederi care să permită un control democratic eficient al Parlamentului în ceea ce priveşte funcţionarea serviciilor de informaţii şi, sigur, să dăm semnalele şi elementele necesare şi CSM, care este garantul independenţei justiţiei, care să procedeze pe cale consecinţă pentru a realiza în mod efectiv independenţa justiţiei', a spus Tăriceanu.

Preşedintele Senatului a precizat că pentru această comisie nu are 'un orizont de timp, pentru că nu e un proces simplu de consultare a tuturor celor care (...), ca partide democratice reprezentate în Parlament, ar trebui să subscrie la un astfel de demers'.  

[citeste si]

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play




Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt2
YesMy