Comisia juridică, raport favorabil cu amendamente la proiectul privind desfiinţarea SIIJ

Comisia juridică, raport favorabil cu amendamente la proiectul privind desfiinţarea SIIJ
Comisia juridică, raport favorabil cu amendamente la proiectul privind desfiinţarea SIIJ

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a dat, joi, raport favorabil proiectului privind desfiinţarea Secţiei de investigare a infracţiunilor din justiţie, adoptând mai multe amendamente, printre care şi unul al deputatului minorităţilor naţionale Ionel Stancu, care prevede că magistraţii pot fi trimişi în judecată doar cu încuviinţarea CSM.

S-au înregistrat 17 voturi pentru şi 11 împotrivă. Decizia a fost luată după o dezbatere de 6 ore în comisie. 'La data intrării în vigoare a prezentei legi, Secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, denumită în continuare Secţia, se desfiinţează', prevede proiectul.

Membrii comisiei au adoptat mai multe amendamente. 'Judecătorii şi procurorii pot fi percheziţionaţi, reţinuţi, arestaţi preventiv sau arestaţi la domiciliu numai cu încuviinţarea Secţiei pentru judecători sau, după caz, a Secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii.

Judecătorii şi procurorii pot fi trimişi în judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni contra înfăptuirii justiţiei, de corupţie şi de serviciu ori a unei infracţiuni asimilate infracţiunilor de corupţie numai cu încuviinţarea Secţiei pentru judecători sau, după caz, a Secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii.

În caz de infracţiune flagrantă, judecătorii şi procurorii pot fi reţinuţi şi supuşi percheziţiei potrivit legii, Secţia pentru judecători sau, după caz, Secţia pentru procurori fiind informată de îndată de organul care a dispus reţinerea sau percheziţia', prevede amendamentul depus de Iulian Stancu.

Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii încuviinţează trimiterea în judecată a judecătorilor pentru săvârşirea unei infracţiuni contra înfăptuirii justiţiei, de corupţie şi de serviciu ori a unei infracţiuni asimilate infracţiunilor de corupţie.

Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii încuviinţează trimiterea în judecată a procurorilor pentru săvârşirea unei infracţiuni contra înfăptuirii justiţiei, de corupţie şi de serviciu ori a unei infracţiuni asimilate infracţiunilor de corupţie

. Dacă cererea de încuviinţare a trimiterii în judecată priveşte un magistrat membru al Consiliului Superior al Magistraturii, acesta nu are drept de vot la soluţionarea respectivei cereri.

Analizând cererea de încuviinţare a trimiterii în judecată, secţia nu se poate pronunţa cu privire la temeinicia acuzaţiei şi nici cu privire la oportunitatea trimiterii în judecată, la legalitatea administrării probelor şi a efectuării celorlalte acte de urmărire penală.

Secţia corespunzătoare se pronunţă prin hotărâre, în termen de 15 zile de la primirea acesteia. Secţia poate respinge cererea, prin hotărâre motivată, mai prevede un alt amendament adoptat. În schimb, membrii comisiei au respins toate amendamentele depuse de PSD referitoare la eliminarea textelor proiectului. Raportul comisiei urmează să intre în dezbaterea plenului Camerei Deputaţilor, care este prima cameră sesizată, scrie Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel