Un grav accident a avut loc între două elicoptere, iar patru persoane şi-au pierdut viaţa. De asemenea, alte trei persoane sunt rănite grav.
Două elicoptere au intrat luni în coliziune în zbor în apropierea aşa-numitei Coaste de Aur a Australiei, provocând moartea a patru persoane şi rănirea gravă a trei, au anunţat autorităţile, relatează AFP.
A fost declanşată o anchetă pentru a stabili cauzele accidentului petrecut pe litoralul foarte frecventat al Gold Coast, în sud-estul regiunii australiene Queensland.
În imaginile difuzate de televiziuni pot fi văzute rotoarele unui elicopter pe un banc de nisip în apropierea ţărmului Coastei de Aur. În proximitate, un elicopter este răsturnat în nisip, potrivit canalului public ABC.
Celălalt aparat de zbor pare în mare parte intact la locul accidentului, care se află în apropierea parcului marin Sea World.
Cele două aparate "au intrat în coliziune", unul s-a prăbuşit şi celălalt a aterizat "pe bancul de nisip, chiar alături de parcul Sea World", a declarat inspectorul Gary Worrell, de la poliţia din Queensland. Coliziunea s-a produs înainte de ora 14.00, când au fost alertate autorităţile.
"În consecinţă, patru persoane şi-au pierdut viaţa astăzi" şi "alte trei sunt într-o stare critică în spital", a mai adăugat el în cadrul unui briefing la faţa locului.
Cauzele exacte ale coliziunii nu sunt cunoscute, dar se pare că un elicopter era pe cale să decoleze când celălalt ateriza, potrivit lui Worrell.
Elicopterul care a reuşit să aterizeze şi-a pierdut parbrizul, în timpul ce celălalt s-a prăbuşit şi s-a răsturnat, a precizat poliţia.
Operaţiunile de salvare au fost complicate de locul accidentului, pe un banc de nisip, a notat inspectorul.
El a subliniat însă că trecătorii s-au grăbit să-i scoată pe pasageri din aparatul a cărei carlingă s-a răsturnat.
"Membri ai publicului şi ai poliţii au încercat să scoată persoanele (din elicopter) şi au început să acorde primele îngrijiri", a adăugat poliţistul, care le-a mulţumit "tuturor celor care au ajutat şi au permis conducerea acestor persoane pentru a beneficia de îngrijiri de urgenţă".
După accident, un elicopter galben de salvare a aterizat la faţa locului, în timp ce zeci de salvatori s-au răspândit pe teren, potrivit imaginilor difuzate de televiziuni.
Mai multe nave de salvare şi de poliţie s-au mobilizat, gata să intervină în apropierea bancului de nisip plin de resturi de la cele două elicoptere.
Biroul australian de securitate a transporturilor a anunţat deschiderea unei anchete asupra accidentului, prezentat drept "o coliziune în zbor".
Anchetatorii sunt aşteptaţi la faţa locului pentru a examina epavele, a cartografia locul şi a recupera elemente ale anchetei, precizează biroul într-un comunicat.
Biroul a făcut un apel la martori care este posibil să fi văzut coliziunea în zbor sau care ar deţine imagini, scrie Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu