La Palatul Victoria, față de Guvernul Dăncilă, sunt 1580 de angajați în plus. Nazare (PNL) și Barna (UDMR) au dat afară, Stelian Ion (USR) a angajat zeci de oameni

Foto: Facebook Florin Cîțu
Foto: Facebook Florin Cîțu

Posturile din Guvern, umflate de Guvernul Cîțu, față de Guvernul Dăncilă. Care sunt ministerele în care s-au umflat angajări. 

Restructurarea aparatului funcționăresc, promisă încă de la sfârșitul anului 2019, odată cu investirea Guvernului Orban, a devenit un subiect tabu pentru guvernanți. Angajările în sectorul public merg șnur și în timpul Guvernului Cîțu, după ce în mandatul de premier al lui Orban schema s-a umflat cu peste 5.000 de persoane.

Numai în primul semestru al acestui an au mai apărut 2.532 de posturi, iar tendința este de creștere, având în vedere că mai multe ministere au în derulare sau vor să organizeze concursuri de recrutare.

Astfel, numărul posturilor ocupate în instituțiile și autoritățile publice a ajuns, la sfârșitul anului trecut, la 1.249.624, după ce doar în luna decembrie mai fuseseră angajați 4.000 de oameni. La sfârșitul lunii iunie a anului în curs, numărul acestora crescuse cu încă 2.532, schema aparatului de stat urcând la 1.252.156, potrivit jurnalul.ro

Cea mai mare creștere a avut loc la Secretariatului General al Guvernului (SGG), un loc favorizat după preluarea puterii de către PNL. 

În timp ce Guvernul Dăncilă a lăsat la predarea mandatului moștenire un aparat birocratic format din 3.143 de angajați, la sfârșitul lunii august 2020, numărul acestora crescuse la 4.394, iar la sfârșitul anului ajunsese la 4.492 de persoane. Restructurarea aparatului bugetar, promisă și de Florin Cîțu la preluarea mandatului de șef al Executivului, s-a oprit și de această dată la ușa SGG.

După primul semestru al anului în curs, trăgând linie, constatăm că personalul angajat al SGG ajunsese la 4.723, marcând astfel o creștere a numărului de posturi cu 331, iar dacă este să luăm în calcul perioada scursă de la debarcarea Guvernului Dăncilă, numărul specialiștilor angajați în SGG a crescut cu 1.580 de persoane

Cum stă treaba în alte Ministere

În unele Ministere au dispărut din schemă 2-3 posturi, în timp ce în altele au apărut zeci de posturi noi.

Potrivit aceleiași surse, la Ministerul Justiției, condus de Stelian Ion (USR) au apărut anul acesta 48 de posturi, în timp ce la Ministerul Mediului condus de Barna Tánczos (UDMR), schema s-a micșorat cu 42 de posturi. 

Și la Ministerul Finanțelor, condus de Alexandru Nazare (PNL), au dispărut 198 de posturi.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel