CINCI alimente care te strică la stomac. Ai GRIJĂ! NU te așteptai la ASTA

Iată cele cinci alimente care te pot strica la stomac. Nici nu te gândeai la ele. 

Există cinci alimente care nu sunt prea bine tolerate de organism și care te pot strica la burtă.

1. Condimentele sunt contraindicate persoanelor care au o aciditate crescută, deoarece acestea stimulează secreţia gastrică. Trebuie evitate ceapa, usturoiul, ardeiul iute, boiaua şi piperul.

2. Lămâia irită mucoasa gastrică, aşa că este de evitat.

3. Alcoolul sau băuturile acidulate trebuie evitate chiar şi în cantităţi mici de persoanele bolnave de gastrită. Nutriţioniştii spun că, atunci când bem alcool, sucul gastric este stimulat şi de aceea stomacul cere mâncare, deoarece produce durere.

4. Dulciurile sunt interzise pentru că majoritatea conţin smântână, unt sau margarină, ingrediente care stimulează acidul gastric. În plus, medicii recomandă evitarea acadelelor şi a zahărului ars.

5. Carnea grasă precum pielea de pui, mezelurile, preparatele din carne tocată au un conţinut bogat de grăsimi, iar acestea se digeră destul de greu, iar stomacul nu poate lucra la parametri normali, spun medicii, citează csid.ro

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel