Cercetătorul Yuan Longping a murit. Chinezii, arestați dacă nu îi recunosc realizările

Foto: Pixabay. Imagine cu rol ilustrativ
Foto: Pixabay. Imagine cu rol ilustrativ

Guvernul chinez acționează dur în cazul celor care îndrăznesc să-l critice pe eroul național Yuan Longping.

Conform CNN, omul de știință Yuan Longping a cultivat prima tulpină hibridă de orez cu un randament foarte înalt și a salvat milioane de oameni de foame. Acesta avea 90 de ani când a murit sâmbătă de insuficiența unui organ. Trecerea sa în neființă a generat un doliu în întreaga țară.

În Changsha, zona în care a murit, mulțimi de chinezi s-au adunat pe străzi și mașinile au claxonat la apropierea vehiculului său funerar, sâmbătă. Duminică, zeci de mii de persoane s-au adunat în fața capelei unde se afla sicriul său, în ciuda faptului că condițiile meteo erau nefavorabile și ploua.

Dizidenții, arestați și cu comentariile șterse

Totuși, în timp ce tributurile curgeau pe rețelele de socializare ale celei mai populate țări ale lumii, s-a aflat și că cel puțin trei persoane au fost arestate pentru că au postat pe internet „remarci jignitoare” la adresa lui Yuan. În plus, 64 de conturi de pe rețeaua de socializare au fost suspendate din același motiv.

În timp ce acele comentarii erau într-adevăr lipsite de respect, acestea nu au fost văzute de multe persoane fiindcă nu au fost redistribuite și nu prezentau un risc real de a strica reputația lui Yuan.

Autoritățile chineze au devenit din ce în ce mai netolerante față de vocile care critică „eroii naționali” cum ar fi Yuan sub conducerea președintelui Xi Jinping, iar aceeași logică se aplică și celor care pun sub semnul întrebării unghiul de abordare folosit în venerarea lor. Situația nu a făcut decât să se înrăutățească în vremea premergătoare centenarului Partidului Comunist Chinez de pe 1 iulie.

Cine a fost Yuan Longping?

Yuan și-a dedicat viața pentru a studia tulpini de orez cu randament mai mare, după ce Marea Foamete din China a ucis zeci de milioane de oameni între 1959 și 1961. Variantele sale au dus la o foamete mai puțin ucigașă în țările asiatice și africane. În 2019, acesta a primit Medalia Republicii, cea mai mare răsplată oficială a țării. Pe rețelele de socializare s-a întrebat de ce acesta nu a câștigat vreodată Premiul Nobel.

Ceea ce publicul din China știe mai puțin este faptul că omul de știință a făcut tot posibilul să evite politica. Într-un interviu din 2014, acesta a spus că nu s-a alăturat niciodată PCC. „Câteodată, spui lucruri greșite fiindcă nu înțelegi cum funcționează politica”, a transmis el atunci. Acum mulți ani, acesta a fost critic la adresa lui Mao Zedong, spunând că nu înțelege știința agricolă. Din fericire, studiile sale au fost de succes și i-au „salvat viața” înainte să fie pedepsit pentru declarații. Acum, la moartea sa, oamenii din China sunt arestați pentru opiniile exprimate.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel