CCR desființează un articol din Legea 55/2020 privind instituirea stării de alertă, declarată constituţională (oficial)

CCR desființează un articol din Legea 55/2020 privind instituirea stării de alertă, declarată constituţională (oficial)
CCR desființează un articol din Legea 55/2020 privind instituirea stării de alertă, declarată constituţională (oficial)

Curtea Constituţională a României a decis marţi că este constituţională, cu excepţia unui articol, Legea 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, prin care a fost instituită în anul 2020 starea de alertă.

Judecătorii constituţionali au luat în discuţie cinci sesizări referitoare la acest act normativ. Potrivit unui comunicat al CCR, judecătorii constituţionali au respins, ca neîntemeiată, o excepţie de neconstituţionalitate şi au constatat că dispoziţiile art.3 alin.(2) şi art.4 alin.(1) teza a doua din Legea nr. 55/2020 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

De asemenea, a fost respinsă, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor OUG nr.192/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, precum şi pentru modificarea lit.a) a art.7 din Legea nr. 81/2018 privind reglementarea activităţii de telemuncă.

Pe de altă parte, CCR a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că art.72 alin.(2) din Legea nr.55/2020, cu referire la art.42 alin.(3) din OUG nr.21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, precum şi soluţia legislativă din art.72 alin.(1) din Legea nr.55/2020, potrivit căreia dispoziţiile acestei legi se completează cu reglementările de drept comun aplicabile în materie în ceea ce priveşte soluţionarea acţiunilor formulate împotriva hotărârilor Guvernului prin care se instituie, se prelungeşte sau se încetează starea de alertă, precum şi a ordinelor şi instrucţiunilor prin care se stabileşte aplicarea unor măsuri pe durata stării de alertă sunt neconstituţionale.

Art. 72 prevede: '(1) Dispoziţiile prezentei legi se completează cu reglementările de drept comun aplicabile în materie, în măsura în care acestea din urmă nu contravin prevederilor prezentei legi. (2) Pentru starea de alertă instituită pentru prevenirea şi combaterea unei pandemii COVID-19, dispoziţiile art.2 lit. f) şi m), art.4 alin. (1) lit. b), alin. (2), (5) şi (6), art.20 lit. c) şi d), art.21 lit. c), art.22 lit. c), art.23 lit. c), art.24 lit. c) şi art.42 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 361 din 26 aprilie 2004, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 15/2005, cu modificările şi completările ulterioare, nu sunt aplicabile'. 

VEZI ȘI Curtea de Apel Cluj a anulat condiționarea participării la evenimente de vaccinare sau test negativ la Covid

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

STIRE RECOMANDATA

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play




Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt2
YesMy