Polițiștii au dat amenzi de 300 de lei celor care au vandalizat casa deputatului Florin Iordache.
Mai mulți protestatari #rezist au fost sâmbătă dimineața la casa deputatului Florin Iordache și au scris cu vopsea mai multe cuvinte obscene pe gardul și poarta locuinței și au lipit afișe pe ușa garajului. Polițiștii au dat șase amenzi celor șase protestatari în valoare de 600 de lei.
Analistul politic Bogdan Chirieac a făcut o scurtă radiografie a protestului deloc obișnuit:
”Cred că există o singură soluție aici, pare greu ceea ce spun: DIALOGUL! Societatea românească este bolnavă de ură. Statul (guvernul) este incapabil să-și apere cetățenii de astfel de manifestări. Ele nu sunt proprii României. Au apărut în ultimele luni, practic.Până la urmă vorbim și de violență aici. Este începutul violenței, astăzi este cu vopsea, mâine cu cocktailuri Molotov. Singura posibilitate pentru ca România să treacă peste această violență este dialogul cu toate părțile implicate. Dacă oamenii aceștia nu ar avea o susținere importantă în societatea românească, ei ar fi condamnați de societate în primul rând. Or... nu se întâmplă asta. Sunt convins că multă lume apreciază ceea ce au făcut”, a explicat analistul.
”Asta vine după gestul făcut de Florin Iordache în Camera Deputaților, care s-a întâmplat după ce existau plăcuțe cu faimosul slogan anti-PSD. Și alți domni deputați foloseau pe coli A4 același slogan anti PSD. Vedeți cum lucrurile sunt în ascensiune, din păcate, în acest moment. Sunt pași importanți care se fac către violență, către luptele de stradă. Așa se pleacă. De la o chestiune mai pontoasă, aparent nevinovată, se escaladează până te duci acasă la om, ceea ce într-un stat democratic nu este în ordine. Pe de o parte, autoritățile sunt paralizate, pe de alta, protestatarii se radicalizază și, în aceași timp, există formațiuni politice care apreciază acest lucru. Plus că, mulți cetățeni apreciază ce s-a întâmplat astăzi la casa lui Florin Iordache”, a precizat analistul Bogdan Chirieac, la România Tv.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News