Cartofi la cuptor, cu usturoi și roșii. Rețeta simplă, dar foarte gustoasă

Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pixabay
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pixabay

Daca ții post, rețeta de cartofi la cuptor, cu roșii și usturoi este fix ce căutai.

Ingrediente

- 3 kg cartofi

- usturoi (eu pun 1 căpăţâna, ca să fie usturoiaţi)

- 500 ml suc de roşii sau 2-3 linguri de bulion

- sare

- piper, ardei iute, boia de ardei

- cimbru

- 2-3 linguri de ulei

- 1 cană apă

Cum se prepară

Cartofii se curăţă şi se spală. Dacă sunt micuţi, se lasă întregi. Dacă sunt mai mari, se taie în 2, în 4 şi se aşază în tavă. Se adaugă sucul de roşii şi uleiul, usturoiul zdrobit, condimentele, apa şi uleiul şi se bagă tavă în cuptor, potrivit pofta-buna.com. E bine ca tava să fie acoperită cu folie de aluminiu sau un capac. în primele 20 de minute, apoi se scoate şi să lasă să se rumenească. După 10 minute, se mai stropesc o dată cartofii cu sosul din cuptor şi se lasă să să coacă. După 30 de minute se înţeapă cu o furculiţă, sigur sunt gata. Se scoate tava, se presară verdeaţa tocată (eu prefer mărar) şi se mănâncă apoi cu multă poftă, alături de o salată de sezon. 

Vezi și: Ciorbă de fasole, de post. Reţeta de la Mănăstirea Prislop

Gulaş de ciuperci. Reţeta de post de la Mănăstirea Prislop

BONUS: Tăieţei cu pesmet și scorțișoară

Ingrediente

300 g tăieţei laţi (fără ou în perioada postului)
100 g pesmet
80 g zahăr
1/4 linguriţă scorţişoară
2 linguri ulei (sau unt)

Cum se prepară

Se pun tăieţeii la fiert în apă cu puţină sare. Se fierb conform instrucţiunilor de pe pachet. Într-o tigaie largă se încinge o lingură ulei şi se adaugă pesmetul, scrie click.ro. Se prăjeşte la foc mediu (la început) şi amestecând tot timpul. După ce vedeţi că pesmetul începe să se rumenească uşor, daţi focul la mic şi continuaţi să prăjiţi până e rumen (nu vă opriţi din amestecat). Când pesmetul e rumen (durează cam 5 minute), adăugaţi zahărul şi scorţişoară şi amestecaţi. Mutaţi pesmetul într-o farfurie. Strecuraţi tăieţeii şi adăugaţi peste ei restul de ulei. Amestecaţi. Adăugaţi pesmetul cu zahăr şi amestecaţi. Serviţi cald.

Vezi și: Ardei umpluți, de post. Rețeta de la Mănăstirea Prislop

Sarmale ardelenești. Rețeta tradițională pentru Crăciun

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel